Orientul mijlociu

Iranul evocă o ‘operaţiune complexă’ în asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh şi acuză Mossad

Iranul a afirmat luni că omul de ştiinţă Mohsen Fakhrizadeh, asasinat vineri, a fost victima unei operaţiuni ‘complexe’ care a implicat mijloace ‘complet noi’, acuzând pentru aceasta Mossad, serviciile secrete israeliene, transmite AFP, si agerpres.

Luni, cu un protocol demn de cei mai mari ‘martiri’ ai Republicii Islamice, autorităţile i-au adus un ultim omagiu fizicianului şi au promis să-i continue munca.

Mohsen Fakhrizadeh a fost ucis într-un atac cu vehicul-capcană, urmat de focuri de armă împotriva maşinii sale, conform Ministerului Apărării, care a prezentat victima ca fiind viceministru al Apărării şi şeful Organizaţiei de cercetare şi de inovare în materie de apărare (SEPAND). Puţine detalii au fost dezvăluite despre circumstanţele exacte ale atacului.

În interviuri acordate mass-media iraniene luni, amiralul Ali Shamkhani, secretarul Consiliului suprem de securitate naţională, a vorbit despre ‘o operaţiune complexă în care s-a recurs la material electronic’.

Mujahedinii Poporului, grupare de opoziţie aflată în exil, ‘trebuie să fi fost în mod sigur implicaţi’, dar ‘elementul criminal în toate acestea este regimul sionist şi Mossad’, a afirmat Shamkhani.

Potrivit acestuia, Mohsen Fakhrizadeh fusese vizat în numeroase rânduri în trecut, ‘dar, de data aceasta, inamicul a utilizat un stil şi o metodă complet noi, profesioniste şi specializate, şi a reuşit să atingă obiectivul pe care îl urmărea de 20 de ani’.

Fără a cita surse, agenţia iraniană Fars a transmis că atacul a fost întreprins cu ajutorul unei ‘mitraliere automate telecomandate’ şi instalate pe o camionetă Nissan.

Citând o ‘sursă informată’, Press TV, canal de ştiri în limba engleză al televiziunii de stat, a relatat că arme recuperate de la locul atacului au fost ‘fabricate în Israel’.

Inamic jurat al Republicii Islamice, Israelul nu a reacţionat oficial la acuzaţiile lansate începând de vineri de autorităţile iraniene care îi atribuie acest asasinat.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu îl descrisese în 2018 pe omul de ştiinţă drept şeful unui program nuclear secret a cărui existenţă Iranul a negat-o permanent.

‘Dacă inamicii noştri nu ar fi comis această crimă nedemnă şi nu ar fi vărsat sângele martirului nostru drag, el ar fi putut rămâne necunoscut’, dar astăzi ‘este dezvăluit lumii întregi’, a declarat ministrul apărării, Amir Hatami, în lacrimi, lângă sicriul fizicianului, cu ocazia unei ceremonii la Ministerul Apărării de la Teheran.

Rămăşiţele pământeşti ale lui Mohsen Fakhrizadeh au primit onoruri sâmbătă şi duminică la Mashhad şi Qom, două locuri sfinte şiite, la fel cum s-a întâmplat în ianuarie în cazul generalului Qassem Soleimani, eliminat de Washington în Irak.

Mohsen Fakhrizadeh a realizat ‘o muncă considerabilă’ în domeniul ‘apărării antiatomice’, iar guvernul ‘a dublat bugetul SEPAND’, a spus generalul Hatami, negând că Fakhrizadeh ar fi participat la vreun program nuclear militar.

Rugăciunea mortuară a fost condus de Ziaoddine Aqajanpour, reprezentant al liderului suprem Ali Khamenei. ‘Vom face dovadă de răbdare (…) dar naţiunea noastră cere pe o singură voce o pedeapsă decisivă’ împotriva responsabililor pentru acest asasinat, a spus el.

Sicriul a fost apoi înhumat la Imamzadeh-Saleh, sanctuar din Teheran unde se odihnesc alţi doi oameni de ştiinţă asasinaţi în 2010 şi 2011, crime atribuite tot Israelului.

Sâmbătă, preşedintele iranian Hassan Rouhani a afirmat că Israelul a căutat să semene „haos”, şi a promis o ripostă „la momentul potrivit”.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close