Orientul mijlociu

IRAK: Un spital COVID-19 a luat foc. Cel puţin 52 de pacienţi au ars de vii

Cel puţin 52 de pacienţi şi-au pierdut viaţa luni într-un incendiu care a devastat unitatea COVID-19 a unui spital din Nassiriya, în sudul Irakului, au indicat autorităţile, la două luni şi jumătate după o tragedie similară care a făcut peste 80 de morţi într-un spital din Bagdad, notează AFP, potrivit agerpres.

Bilanţul provizoriu s-a stabilit la 52 de morţi şi 22 de răniţi, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al autorităţilor sanitare locale, Haydar al-Zamili, adăugând că unitatea COVID-19 din spitalul Al-Hussein devastată de flăcări avea 70 de paturi.

Premierul irakian Mustafa al-Kazimi a convocat de urgenţă în cursul nopţii miniştri şi responsabili de securitate pentru „a examina cauzele şi consecinţele incendiului”, a indicat cabinetul său, adăugând pe Twitter că directorul spitalului şi şeful apărării civile din provincia Dhi Qar, de care depinde oraşul Nassiriya, au fost interogaţi de poliţie.

„Victimele sunt murit arse şi căutările continuă” pentru a găsi supravieţuitori, a spus Haydar al-Zamili. Înregistrări video postate pe reţelele de socializare au arătat scene de haos şi valuri uriaşe de fum negru care ieşeau din clădire.

Potrivit unei surse din cadrul departamentului sanitar al provinciei, incendiul a fost cauzat de explozia unor tuburi de oxigen. Acest scenariu este o repetare identică a tragediei care a avut loc în aprilie într-un spital din Bagdad, soldată cu peste 80 de morţi.

În Nassiryia, sute de oameni s-au adunat la locul tragediei pentru a ajuta pompierii şi echipele de salvare, a transmis un corespondent al agenţiei France Presse.

O sursa din cadrul serviciilor medicale a informat că 20 de pacienţi au putut fi evacuaţi din clădirea în flăcări.

Citește și:  Arabia Saudită dezminte orice întâlnire între prinţul moştenitor şi premierul israelian
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close