Europa

Inversarea Valorilor: Lumea cu fundu-n sus

Prin circurile populare de pe vremuri, una dintre atracțiile aproape obligatorii era femeia cu barbă. Intrau oamenii simpli, vedeau arătarea, îi atingeau sânii ca să se asigure că-s reali, încercau s-o tragă de barbă pentru a vedea dacă e sau nu lipită și, în final, își făceau cruce și plecau. Mai văzuseră o nevăzută. Ea însă le rămânea în amintire așa cum era, ca o nebunie a naturii, nicidecum ca o normalitate.

Ce-ar spune oamenii simpli de atunci, trăind împliniți indiferent de vicisitudine vremurilor, dacă s-ar teleporta în lumea de azi? Ce-ar spune ei văzând că femeia cu barbă – pentru care în vremea lor trebuia să plătești ca s-o vezi – poate fi văzută liber, ba, mai mult, câștigă și concursuri de cântat? Și-ar face cruce bietul om. Dacă ar face o plimbare prin marile orașe mai progresiste ar rămâne șocat de-a dreptul văzând cum Sodoma i se desfășoară în fața ochilor. Ce și-ar spune el altceva decât că a înnebunit lumea?

Dar dacă ar auzi că în Parlamentul European s-a votat un raport în care se scrie negru pe alb că bărbatul poate naște? Hai că acum glumești! – ar spune el întrucât, ca orice om normal, n-ar putea să înțeleagă cum alți oameni ar vota o asemenea enormitate. Dar iată că e real! Aberantul raport Matic a fost votat de o majoritate a Parlamentului European. Confruntat cu o asemenea enormitate, omul nostru probabil ar spune că lumea e nebună, dar că, oricum, un român de-al nostru n-ar putea vota așa ceva. Ei nu, în afară de cei nouă degenerați ai USR+ spre care toți arată cu degetul, raportul a fost votat prin non-combat de alți unsprezece europarlamentari români care au decis ori să nu voteze, ori să se abțină. Iată-i pe „viteji”: Carmen Avram, Tudor Ciuhodaru, Corina Crețu, Siegfried Mureșan, Dan Nica, Rovana Plumb, Mihai Tudose, Dragoș Pâslaru, Adrian-Dragoș Benea, Marian Jean Marinescu și Claudiu Manda. Ăștia sunt ăia pe care, dacă-i vei întreba nervos, îți vor răspunde că ei n-au votat și nici n-ar vota în veci așa ceva! Marș de-aici, jigodiilor! Non-combatul vostru a fost de fapt un vot mascat pentru. Și la fel au făcut și cozile de topor din alte țări. Cam la fel cum a făcut Dragnea cu votul la Referendumul pentru Familie.

Citește și:  INDONEZIA: Un cuplu GAY a fost BICIUIT

Probabil ar fi șocat omul nostru văzând cât de aiurea arată lumea asta. Cum poți vedea lumea atunci când, din disperare, într-o țară precum Ungaria, se dă o lege care interzice expunerea minorilor la propaganda LGBT. În primul rând, un om de-acum cincizeci de ani, pur și simplu n-ar fi înțeles despre ce anume e vorba într-o asemenea măsură legislativă. În lumea în care trăia el, pur și simplu, nu exista așa ceva. Iar să expui copiii unei asemenea propagande nu că era de neconceput, ci efectiv era eventual din altă lume.

Dar cum e chestia aia cu educația sexuală începându cu grădinița? Cum adică să-l înveți pe copil să se masturbeze de la doi-trei ani? Nici măcar nu știe bine să vorbească, dar e musai să facă laba! De altfel, dacă te uiți la cei care susțin asemenea aberații, poți jura că-s făcuți din labă! Toți sunt niște arătări cărora ți-e greu să le spui oameni. V-ați uitat vreodată la limbricii ăștia care poluează spațiul public cu poluțiile lor nocturne? I-ați văzut cât de urâți sunt în realitate? Ce ciudățenii de oameni de te întrebi de unde-or fi apărut – vorba Danei – „neterminații ăștia”?

Ca să înțelegeți cât de cu fundu-n sus este lumea, trebuie să vă uitați spre fenomenul așa-zis religios. Cel care-l atacă vehement pe Viktor Orban pentru legea care interzice propaganda LGBT pentru copii, este Mark Rutte, premierul Olandei. Știu, faptul că un olandez urlă împotriva unei legi care încearcă să salveze normalitatea, nu-i de mirare. La cât de degenerați sunt ăia, pur și simplu asta e din registrul caracteristic. Partea cu adevărat halucinantă e că Rutte se declară a fi … credincios. Nu-mi dau seama ce credință o avea el, dar, văzându-i manifestările, în mod sigur te gândești că e dintre ăia care se roagă cu crucea pusă invers. Știu, îmi veți spune că acolo la ei e lumea atât de strâmbă încât credința n-are cum să fie altfel decât întoarsă pe dos. Însă, ce veți spune dacă veți afla că, în scurt timp, dacă sunteți catolici practicanți, vă veți închina la statuia sfântului … Robert Schuman. Mulți n-au habar cine-i nenea ăsta și de aceea vă voi spune tot eu: unul dintre așa-zișii părinți fondatori ai UE. Da, da, ăia pe care ni i-a adus Adriean Videanu – altă jigodie! – în Herăstrău în zona cunoscută cu neaoșul „La Căpățâni”. Mă și gândesc că nu mai e mult până când vom vedea procesiuni în toată regula la căpățâna sfântului Robert Schuman. Și dacă tot face Biserica Catolică efortul cu Schuman, mă tot întreb de ce n-o face un efort puțin mai mare să-i sanctifice pe toți „părinții fondatori” și, cu ocazia asta să devină și ea corectă politic făcând icoane cu curcubeul psihedelico-incomplet. Oricum Papa pare rupt din curcubeul ăla!

Citește și:  GRECIA: Campanie pentru stoparea imigraţiei afgane

Puteți privi lumea de azi prin prisma celor de ieri? Dacă răspundeți afirmativ, vă înșelați amarnic. Pot spune că am avut două treziri în viața asta. Prima a fost prin anii 80 atunci când am realizat că „lumea perfectă” în care mă aflam era o dictatură idioată întreținută de o ideologie tembelă. Cea de-a doua trezire a venit mai târziu, abia prin anii 2000, atunci când am conștientizat că „lumea liberă” spre care înaintăm e de fapt una cu mult mai tiranică decât cea pe care o părăsiserăm. Iar știința prin care se împachetează tirania e de-a dreptul diabolică. Mă gândesc cu groază văzând miliardele de adormiți de-acum, la fel de adormiți precum eram eu atunci. Oameni care nu realizează că li se pune jugul pe grumaz și botnița la gură. Ba, mai mult, majoritatea dintre ei își pun singuri botnița la gură și se declară fericiți. Sau se cred eroi! Până-n ziua în care, încercând să muște dintr-o bucată apetisantă de mâncare, vor conștientiza că n-o pot face din cauza botniței și că sunt condamnați ca întreaga lor viață amarnică să se hrănească prin perfuziile „științific administrate” de cei care le-au pus botnițele. Se vor ilumina ei atunci, vor conștientiza mizeria în care se află, dar va fi prea târziu.

SURSA

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close