Romania

Invazie de insecte în tot Clujul: Se prind de haine, intră în case, găuresc perdele și înțeapă

Tot mai mulți clujeni se plâng că un anumit tip de insecte au luat cu asalt orașul, se prind de haine, intră în case, găuresc perdele și înțeapă. 

Este vorba despre ‘Tigrul platanului’ sau ‘Ploșnița dantelată’, o musculiță cu dimensiunea de până la 3 milimetri, care apare în sezonul cald. O posibilă cauză a invaziei ar putea fi plantarea de platani în numeroase zone ale orașului. Specialiştii care studiază fenomenul spun că ‘Tigrul platanului’ (Corythucha ciliata) este din aceeaşi familie cu ploşniţele.

Este o specie invazivă, originară de pe coasta de est a Americii de Nord. În Europa, prezența acestei insecte a fost semnalată accidental în 1956, în Italia. De acolo, s-a răspândit foarte uşor pe tot continentul, odată cu platanii importaţi din Italia sau fie pe îmbrăcăminte, mașini, mijloacele de transport etc. Insectele sunt foarte bune zburătoare.

Cum a ajuns ‘Tigrul platanului’ în România

În țara noastră, a fost semnalată pentru prima dată, în anul 1990, în zona Craiovei şi apoi abia în 2011 din Sibiu. Însă specia s-a răspândit în toată România, atacând frunzele platanilor din marile orașe și nu  numai.

Unii specialiști spun că aceste insecte nu pot fi exterminate cu substanțe chimice, precum am extermina țânțarii, pentru că sunt imune. Prin urmare, dacă oamenii/administrațiile locale/naționale vor să rezolve chimic problema, nu doar că nu scapă de de ele, ci ar putea omorî alte insecte care, în timp, s-ar putea hrăni cu acestea.

Mai mult, deși este o specie erbivoră, care se hrănește cu frunze de platan, musculițele de acest tip îi înțeapă și pe oameni.

Citește și:  MANIFEST anti-amendă pentru mască, distribuit de un comisar de Poliție pe rețelele de socializare

Cum scăpăm de aceste insecte?

Și, totuși, ce este de făcut? Cum scăpăm de aceste insecte? O soluție la îndemână ar fi reducerea numărului de platani plantați în Cluj-Napoca chiar dacă cu toții ne dorim cât mai mult spațiu verde în oraș și nu ‘betoane’. Eu am reușit să le neutralizez, probabil pe termen scurt, cu o soluție puternică, un dezinfectant folosit la curățarea toaletei. O altă soluție ar fi să așteptăm sezonul rece când vor dispărea de la sine…

Oare urmează o invazie generalizată în tot Clujul a șobolanilor de la groapa de gunoi Pata Rât, oficial ecologizată?

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close