Europa

Închisoare pe viaţă pentru un şofer Uber, care pregătea o serie de atacuri teroriste în Londra

Justiţia britanică a condamnat joi la închisoare pe viaţă un fost şofer al companiei Uber care intenţiona să comită atacuri cu armă de foc şi cuţit în locaţii turistice din Londra, după ce fusese achitat de acuzaţii de terorism, relatează agerpres.

Mohiussunnath Chowdhury va trebui să execute cel puţin 25 de ani de închisoare pentru că a intenţionat să atace locaţii turistice, obiective cunoscute precum muzeul statuilor de ceară Madame Tussauds, un autocar turistic sau evenimente, atacuri pe care intenţiona să le comită cu arme sau folosind o camionetă.

Acuzatul, originar din Luton, la nord de Londra, a fost arestat cu trei zile înainte de ”Pride Parade”, la începutul lunii iulie 2019, după ce şi-a dezvăluit planurile unor poliţişti sub acoperire.

El le-a spus acestora că a reuşit să înşele juriul care îl achitase în unanimitate de ”pregătirea unui act de terorism”, în decembrie 2018, pentru rănirea unor poliţişti în faţa Palatul Buckingham, în luna august a anului precedent.

După mai bine de un an, el a fost găsit vinovat pentru infracţiuni de terorism de către alţi juraţi, în februarie, în faţa tribunalului din Woolwich, care l-a condamnat joi la închisoare pe viaţă.

Citește și:  Grecia ridică încă un gard la graniţa cu Turcia pentru a opri migranţii
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close