Romania

Incendiu la “Matei Balş”/ Apel la decenţă şi transparenţă, transmis de 20 de ONG-uri

Un număr de 20 de ONG-uri au transmis un “Apel la decenţă şi transparenţă” Guvernului şi instituţiilor din subordine, organelor de anchetă, Colegiului Medicilor şi liderilor politici din coaliţia de guvernare şi din Opoziţie, în contextul incendiului de la Spitalul “Matei Balş” transmite agerpres.ro

“La doar câteva luni de la tragedia de la Piatra Neamţ, un nou incendiu face victime într-un spital din România. În ciuda repetării acestor dezastre în instituţiile din sistemul public de sănătate, de la Maternitatea Giuleşti şi până la Institutul Matei Balş, reacţia autorităţilor este transpartinic aceeaşi. Societatea civilă vă solicită transparenţă în anchetarea acestei tragedii şi în luarea măsurilor care se impun de urgenţă pentru a preveni repetarea ei. Este evident că modul în care s-a acţionat până acum nu funcţionează. Activitatea autorităţilor de până acum NU a fost de natură să aducă rezultatele necesare ca pacienţii, familiile lor şi cetăţenii români, în general, să se simtă în siguranţă şi să beneficieze de un act medical corespunzător în cadrul instituţiilor finanţate din bani publici”, se arată în document.

Semnatarii solicită să fie făcute publice rezultatele investigaţiei de la incendiul de la Spitalul din Piatra Neamţ, alături de măsurile luate şi stadiul implementării acestora în celelalte unităţi sanitare COVID din ţară, inclusiv Institutul “Matei Balş”.

“Românii nu mai vor să audă scuze şi aruncarea culpei de la o autoritate la alta. Dar mai presus de asta, vă rugăm să aveţi decenţa de a nu mai trata şi tragedia de la Balş precum cazurile Giuleşti, Apuseni, Siutghiol, Colectiv – sub nicio formă nu vom accepta ca morţii să fie găsiţi vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat. La fel cum este inacceptabil ca nicio instituţie publică având atribuţii de monitorizare şi control şi nicio persoană aflată în funcţie publică şi cu atribuţii manageriale să nu îşi asume responsabilitatea pentru această tragedie”, se susţine în apel.

Citește și:  Viena: Un român a dat foc motelului în care se afla în carantină

Reprezentanţii societăţii civile menţionează că limbajul şi tonul folosite în comunicare “trebuie să fie în acord cu atribuţiile şi responsabilitatea asociate” funcţiei publice a vorbitorului.

“Vă solicităm, aşadar, să sancţionaţi cu fermitate adresări de tipul ‘Revolta e în capul dumneavoastră!’ a domnului secretar de stat Raed Arafat, care nu se află la prima abatere de acest fel şi căruia îi solicităm scuze publice pentru modul în care înţelege să trateze solicitări legitime de informaţii din partea reprezentanţilor presei şi a cetăţenilor. Solicităm tuturor politicienilor care nu au atribuţii directe în această tragedie să respecte suferinţa victimelor şi a familiilor şi să se abţină de la declaraţii, discursuri, postări sau alte iniţiative cu scop electoral în legătură cu acest eveniment tragic”, transmit semnatarii.

ONG-urile califică drept “intolerabil” modul în care rudele au fost puse în situaţia de a căuta singure informaţii despre pacienţii internaţi, când instituţia publică “avea toate datele necesare pentru a anunţa aparţinătorii, aşa cum ar fi fost firesc”.

Totodată, semnatarii cer găsirea urgentă de soluţii pentru a garanta “un management competent, fără numiri politice, prin concurs şi cu limitarea interimatului şi a numărului de mandate posibile”, precum şi o cheltuire eficientă a banilor publici în toate instituţiile din sistemul de sănătate.

Documentul a fost postat pe paginile de Facebook ale Geeks For Democracy, #REZISTENŢA, Asociatţia VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie, Iniţiativa România, Corupţia ucide, Asociaţia Platforma România 100, Asociaţia Dăruieşte Viaţă.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close