America

In SUA rata de infectare cu virusul COVID scade pe zi ce trece

Media zilnică a noilor cazuri de COVID-19 a scăzut în ultimele zile sub 100.000 pentru prima dată după câteva luni în Statele Unite, însă experţii avertizează că numărul de noi infecţii rămâne ridicat şi că măsurile sanitare în vigoare trebuie menţinute, notează Reuters, si agerpres.

Media mobilă pe sapte zile din Statele Unite a depăşit 200.000 de infecţii zilnice în cea mai mare parte a lunii decembrie şi a urcat în jurul valorii de 250.000 de cazuri zilnice în ianuarie, potrivit datelor raportate de Universitatea John Hopkins.

Această medie a scăzut sub pragul de 100.000 de cazuri vineri, pentru prima dată de la 4 noiembrie şi s-a menţinut sub această cifră sâmbătă.

„Avem în continuare în jur de 100.000 de noi cazuri pe zi şi între 1.500 şi 3.500 de decese pe zi. Numărul infecţiilor rămâne de două ori şi jumătate mai ridicat decât ceea ce am avut vara trecută”, a reamintit directorul Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Statele Unite, Rochelle Walensky, în cursul unei emisiuni a canalului american NBC.

„Este încurajator să vedem că tendinţa este în scădere, dar punctul de plecare pentru acest declin rămâne extrem de ridicat”, a spus ea.

Rochelle Walensky a adăugat că noile mutaţii, printre care cea descoperită în Marea Britanie, ar putea duce la o creştere a numărului de cazuri şi decese.

Mutaţia britanică britanică este mai contagioasă decât tulpina iniţială a coronavirusului şi a fost detectată deja în 30 de state.

„Toate acestea pentru a spune că nu trebuie să lăsăm garda jos”, a mai afirmat Rochelle Walensky.

„Trebuie să purtăm în continuare măşti şi să aplicăm toate celelalte măsuri barieră. De asemenea, trebuie să continuăm să administrăm vaccinul cu viteza în care dozele ne sunt puse la dispoziţie”, a insistat ea.

Statele Unite au înregistrat 27,5 milioane de cazuri de COVID-19 şi mai mult de 484.000 de decese atribuite bolii de la începutul pandemiei, potrivit datelor raportate de Universitatea Johns Hopkins.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close