În România crește curentul naționalist și scade încrederea în UE – Rezultatele surprinzătoare a unui sondaj de opinie – Europa News
Romania

În România crește curentul naționalist și scade încrederea în UE – Rezultatele surprinzătoare a unui sondaj de opinie

Aproximativ două treimi dintre români consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE.

Concluzia sondajului sociologic este una interesantă, mai ales că la momentul aderării României la Uniunea Europeană, peste 75 la sută din populație susțineau acest demers.

Aproape 60% din populație este însă de părere că, în viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar rămâne în interiorul Uniunii Europene.

Sondajului de opinie intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”, a reliefat o tendință spre naționalism a românilor.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.

Fără orizont pentru criza medicală și cea politică

Remus Ștefureac este președintele Strategic Thinking Group. El susține că la ora actuala, populația României pare împărțită între cei care spun că aderarea României la UE ne-a adus avantaje, și cei care spun că nu este adevărat acest fapt.

„Lipsa de orizont a populației afectată de crizele interne multiple care se suprapun în România, precum și o intensificare puternică a vizibilității narativelor subversive eurosceptice vehiculate tot mai mult în special în mediul online au determinat o scădere accentuată a optimismului cu privire la avantajele integrării europene. Chiar dacă evaluările negative ale populației din luna septembrie pot fi și conjuncturale – o reacție emoțională la criza guvernamentală – atrage atenția faptul că ponderea populației care susține că aderarea la Uniunea Europeană a adus țării mai degrabă avantaje a devenit similară cu ponderea populației care declară că aderarea a adus dezavantaje”, a spus Ștefureac.

Citește și:  Facebook-ul la tribunal cu Avocatul Dan Chitic

O degradare a încrederii UE în doar șase luni

În martie 2021, ponderea românilor care susțineau că aderarea a adus mai degrabă avantaje erau de aproape două ori mai mulți decât cei care credeau că aderarea a adus dezavantaje. Cu toate că majoritatea populației României rămâne rațională și consideră că țara s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar rămâne în UE.

Sociologii mai spun că o creștere a curentului eurosceptic, fie ea și conjuncturală, reprezintă cel mai serios semnal de alarmă pentru clasa politică, pentru mediul de afaceri, pentru elitele intelectuale, pentru societatea noastră în ansamblu. Sursele acestei evoluții sunt multiple, de la sancționarea de către populație incapacității administrative a autorităților române de a valorifica eficient statutul stat de membru, la influențele eurosceptice venite chiar dinspre țări vestice sau din Europa Centrală și de Est, și până la acțiuni de dezinformare și propagandă antieuropeană susținute agresiv din spații geopolitice ostile care au găsit și în România vectori subversivi de transmitere.

Aderarea la Uniunea Europeană, un câștig uriaș și o realizare istorică în interes național pentru întreaga națiunea română, este pusă acum sub semnul întrebării din cauza indolenței și a unui discurs iresponsabil, cu adevărat anti-național”.

Avantaje vs. Dezavantaje ale aderării la UE

Punând în balanță toate implicațiile asupra vieții economice și sociale, asupra familiei și vieții personale, 47,2% dintre cei chestionați (față de 56,2% în iunie și 61,4% în martie) consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 46,1% sunt de părerea contrarie (față de 35,1% în iunie și 35,2% în martie). Nu știu sau nu răspund la această întrebare 6,7%.

Citește și:  UE încalcă din nou acordurile de pace și provocă suveranitatea israeliană

Din analiza socio-demografică a rezultat că persoanele sub 45 de ani și cu educație superioară consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje. Cei cu un nivel de educație mai scăzut sau cei care lucrează în domenii unde nu sunt necesare studiile superioare, consideră într-o proporție mai mare decât celelalte categorii că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă dezavantaje.

Reguli europene vs. interese naționale

Mai interesant este că 68,5% consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE, ceea ce arată un fenomen naționalist.

Cel mai mult cred în această soluție femeile cu vârste cuprinse între 45 și 59 de ani care locuiesc în orașele mici.

Potențiala ieșire din UE a României

Din totalul celor care consideră că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă poziția de stat membru al UE, 59% cred că ieșirea din UE ar afecta interesele naționale ale țării noastre, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din totalul eșantionului/populației.

Un alt procent de 34,2% (23% din total eșantion) sunt de părerea contrarie. Ponderea non-răspunsurilor este de 6,8%.

Analiza socio-demografică: Persoanele cu educație superioară și locuitorii din urban consideră într-o proporție mai mare decât media că ieșirea din UE ar afecta interesele țării noastre. Sunt de părere că ieșirea din UE nu ar afecta interesele țării noastre cu precădere bărbații și gulerele albastre.

Citește și:  Pandemia a diminuat penetrarea granițelor UE

Sursa: EVZ:ro 

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close