Israel

În Israel au început celebrările ocazionate de Anul Nou evreiesc

În Israel au început luni seară celebrările ocazionate de Anul Nou evreiesc (Roş Haşana), una dintre sărbătorile reprezentative din calendarul religios, care, anul acesta, se vor desfăşura în contextul unor restricţii severe adoptate pentru combaterea celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, relatează EFE, potrivit agerpres.ro

Spre deosebire de anul trecut, când israelienii au celebrat această sărbătoare în plin lockdown, de data aceasta ei au marcat începutul anului evreiesc 5782 prin intermediul tradiţionalei cine în familie, fără restricţii de deplasare.

Guvernul a limitat la 50 numărul persoanelor care pot să participe la reuniuni de familie şi la 100 pe cel al participanţilor la petreceri în spaţii deschise, alături de recomandările privind sărbătorirea acestui eveniment în aer liber, iar participanţii să efectueze un test de depistare a maladiei COVID-19.

Israelul a început să controleze curba contagierilor din cel de-al patrulea val al pandemiei, după ce doar 5.810 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, un număr scăzut în comparaţie cu cu recordurile de 11.000 de contagieri zilnice raportate săptămâna trecută.

Noul guvern condus de premierul Naftali Benet a optat pentru o strategie mai blândă de frânare a răspândirii noului coronavirus, care nu se bazează pe lockdown-uri stricte pentru a evita paralizarea economiei, însă autorităţile au făcut apel la vigilenţă extremă în perioada sărbătorilor.

Roş Haşana (Anul Noul evreiesc) se încheie miercuri, 8 septembrie, dar este urmat de alte două sărbători importante: Yom Kippur (Ziua ispăşirii, pe 16 septembrie) şi Sukkot (Sărbătoarea Corturilor – timp de o săptămână, între 20 şi 27 septembrie), care sunt celebrate în familie sau asistând la slujbe şi ritualuri religioase, la care participă sute de persoane.

Citește și:  Abrahamia, soluția la criza din Orientul Mijlociu. Noua religie, binecuvântată de Vatican

În aceste zile, sinagogile care găzduiesc peste 50 de persoane trebuie să ceară participanţilor să prezinte la intrare certificatul de vaccinare sau dovada unui test COVID-19 cu rezultat negativ.

Autorităţile israeliene şi experţii sanitari au încredere că vor pune capăt celui de-al patrulea val al pandemiei graţie inoculărilor în masă cu cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19, care a fost administrată la 2,6 milioane de persoane şi ale cărei efecte se resimt deja în scăderea numărului de infectări.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close