Romania

Hidroelectrica cumpără energie scumpă pentru a acoperi contractele ieftine cu un trader

Asculta informatia

Producătorul de stat de energie Hidroelectrica a devenit în ultimii doi ani, în contextul crizei energetice, una dintre companiile cele mai importante din economie, dacă ținem cont de profiturile care pot atinge 1,4 miliarde de dolari în perioada 2021-2022.

  • De pe urma Hidroelectrica profită însă și o firmă din București cu 14 angajați, care a achiziționat energie la prețuri de cel puțin două ori mai mici decât cele vândute consumatorilor după liberalizarea pieței, de la începutul anului trecut.
  • Traderul Energy Distribution Solutions a câștigat 25 din cele 30 de contracte scoase la licitație de Hidroelectrica. Bogdan Badea, directorul companiei de stat, spune că nici măcar nu a auzit de această firmă.
  • Mai mult, pentru că în 2022 producție Hidroelectrica a fost mai mică cu peste 30% decât prognozele, compania de stat a achiziționat energie pentru a acoperi contractele, inclusiv cel cu Energy Distribution Solutions.
  • Astfel, Hidroelectrica a cumpărat în octombrie energie cu 450 de lei/MWh de la Nuclearelectrica. În acest timp, societatea de stat vindea la Energy Distribution Solutions la prețul de 270 de lei/MWh.
  • Energia achiziționată de la Hidroelectrica, societate de stat, este vândută de trader apoi tot la companii de stat, dar cu un preț de trei-patru ori mai mare.

Veniturile realizate de Hidroelectrica în perioada ianuarie-septembrie 2022 s-au ridicat la 6,88 miliarde lei, o creștere de 46,8% comparativ cu cele 4,68 miliarde lei realizate în perioada ianuarie-septembrie 2021. Statul deține în această societate, prin Ministerul Economiei, 80% dintre acțiuni. Astfel, și profitul net s-a majorat cu 37,4%, la 3,52 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2022.

Suma de 3,52 miliarde de lei se adaugă la cele puțin peste 3 miliarde de lei înregistrate ca profit la finalul anului 2021, conform bilanțurilor societății de stat. Așa că până la finalul anului în curs, câștigurile companiei de stat pot trece de 7 miliarde de lei – aproape 1,4 miliarde de euro – în decurs de doi ani.

Hidroelectrica a produs în primele nouă luni ale anului 10,6 TWh de energie electrică, din care 10 TWh din producție proprie, în scădere cu circa 25% față de primele nouă luni din 2021. În schimb, prețul mediu de vânzare a fost de 590,5 lei/MWh, o creștere de 93,3% față de anul trecut, când prețul mediu era de numai 305,4 lei/MWh.

Contractele mici, dar multe, care ajung la un miliard de lei

Energia produsă de Hidroelectrica, cea mai ieftină din România, nu a adus profit doar bugetului societății naționale.

Și un trader de energie – firmă care cumpără energie pentru a o revinde apoi unor companii care sunt consumatori sau furnizori – a profitat de criza economică și de energia ieftină de la Hidroelectrica.

Este vorba de societatea Energy Distributions Services SRL din București. Firma a reușit în ultimii patru ani să achiziționeze cele mai multe contracte scoase la licitație pe bursă de Hidroelectrica.

Este vorba de contracte mici, care în parte înseamnă sub 1% din producția anuală a companiei de stat. Însă, adunate înțelegerile contractuale ajung până la 5% din producția anuală a Hidroelectrica.

Ceea ce înseamnă că traderul a vândut energia cumpărată de la Hidroelectrica cu 250 de milioane de lei în schimbul unei sume de aproape un miliard de lei. Aceasta a fost cifra de afaceri raportată de Energy Distributions Services SRL, în condițiile în care 90% din energia achiziționată de societate a provenit de la Hidroelectrica, așa cum reiese din rapoartele OPCOM (Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale) și ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Energie).

Reprezentanții companiei nu a răspuns până în acest moment la întrebările trimise de Europa Liberă legate de contractele cu Hidroelectrica.

Energy Distribution Services SRL este controlată în părți egale de doi frați, Mirea Costin Alexandru și Mirea Sorina Liana.

Începutul din 2019

Hidroelectrica a vândut, în data de 13 martie 2019, circa 323 GWh de energie cu livrare în tot anul 2021, peste doi ani, pe aceeași piață a contractelor bilaterale (licitație extinsă).

Compania de stat a scos atunci la vânzare pachete de câte 5MW orari, cu livrare în perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2021: 5 pachete pentru energie livrată în vârf și 5 pentru energie livrată în bandă.

Contractele pentru energie livrată în vârf se referă la faptul că Hidroelectrica urma să ofere energia în 2021, de luni până vineri, între orele 06:00 și 22:00. Înțelegere pentru energie în bandă înseamnă că producătorul oferă energie de luni până duminică pe parcursul tuturor celor 24 de ore ale zilelor. Astfel spus, livrarea este una constantă.

Cantitățile ofertate, 104 GWh în total pentru pachetele de vârf, și 219 GWh pentru pachetele de bază, au fost adjudecate integral. Pachetele de vârf au fost cumpărate de Energy Distribution Services (patru) şi de Electric Planners SRL (unul), iar preţurile la care a vândut Hidroelectrica energia au variat între 307 şi 311 lei/MWh, în condiţiile în care preţul cerut iniţial a fost de 305 lei.

Pachetele de energie bandă au fost achiziționate, toate, de Energy Distribution Services, la prețuri de 253-254 lei/MWh, peste prețul de plecare, de 251 de lei.

Societatea a plătit 24,5 milioane de lei pentru pachetele de vârf și 55,5 milioane de lei pentru pachetele de bază. Rezultă un cost de 80 de milioane de lei pentru energia pe care Hidroelecrica a livrat-o către Energy Distribution Services în cursul anului trecut.

Citește și:  Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie, începe anul în forţă cu investiţii de peste 1 mld. lei la unele dintre cele mai mari hidrocentrale.

Energy Distribution Services a vândut anul trecut energie la prețuri de peste 450 de lei MWh. În multe perioade din ultimii doi ani, Energy Distribution Services a practicat printre cele mai mari prețuri de pe piață, de peste 10 lei/KWh, asta în condițiile în care a plătit între 0,25 și 0,30 pentru un KWh

La finele anului 2021, conform bilanțului depus la Agenția Națională de Administrare Fiscală, societatea a raportat o cifră de afaceri de peste un miliard de lei (200 de milioane de euro) și un profit de 160 de milioane de lei. Cifra de afaceri a crescut cu aproape 350 de milioane de lei față de anul precedent, când piața nu era liberalizată.

Înțelegerile din 2020 pentru 2022

În prima parte a lunii februarie 2020, pe platforma de contracte bilaterale-licitație extinsă a bursei de energie, Hidroelectrica a scos la vânzare alte șase pachete de energie electrică, toate cu livrare în anul 2022, tot anul, între 1 ianuarie și 31 decembrie.

Compania a scos de fiecare dată la vânzare câte 5 MW orari, bandă, la prețul de 270 de lei/MWh, și a vândut toate pachetele unui singur cumpărător: Energy Distribution Services SRL, care a ofertat în general cu un leu peste prețul cerut. În total 262,8 GWh de energie electrică în schimbul unei sume de aproape 70 de milioane de lei.

Situația s-a repetat în data de 26 februarie, același an (2020). Tot șase pachete scoase la vânzare de Hidroelectrica, tot energie bandă, tot câte 5 MW orari, cu perioadă de livrare anul 2022. A câștigat din nou, Energy Distribution Services SRL, care a oferit cu puțin peste prețul cerut de producătorul de stat și a câștigat în fața celorlalți pachetul cu ceilalți 262,8 GWh de energie electrică. Prețurile, tot între 270 și 271 de lei/MWh. Și de această dată, Energy Distribution Services a achitat aproape 71 de milioane de lei pentru energia achiziționată.

A cumpărat energie pentru a acoperi contractul cu EDS

În total, Energy Distribution Services a achiziționat 0,52 TWh din producția societății de stat din 2022. Altfel spus, Hidroelectrica a vândut 5% din producția sa din primele nouă luni ale anului 2022, compania raportând o producție de 10 TWh.

În 2020, conducerea Hidroelectrica aprecia că va realiza o producție de 17 TWh în acest an, motiv pentru care a și încheiat contractele cu Energy Distribution Solution.

Însă seceta și defecțiunile hidrocentralelor au redus capicitatea societății de stat în 2022. După nouă luni, Hidroelectrica a raportat o producție de 10 TWH față de cea cea prognozată de 14 TWh.

În contextul producției slabe, a creșterii numărului de clienți casnici până la 400.000 și a contractului cu Energy Distribution Solution, Hidroelectrica nu mai avea energie în luna octombrie pentru a-și onora contractele.

Din acest motiv, conform datelor obținute de la Nuclearelectrica, Hidroelectrica a cumpărat energie de 0,35 TWh de la societatea controlată tot de stat, prin Ministerul Economiei. Hidroelectrica plătit către Nuclearelectrica câte 450 de lei pentru fiecare MWh, în condițiile în care vindea către Energy Distribution Solution cu 270 de lei/MWh.

Contractele din 2021

Hidoelectrica a scos la vânzare energie și în 2021. Livrarea urma să se realizeze în tot anul 2023. Compania a lansat pe piața contractelor bilaterale-licitație extinsă patru pachete mici, de câte 5 MW fiecare, de energie în bandă la prețul de 590 de lei/MWh.

Compania de stat a vândut toate pachetele la prețuri apropiate de pragul de 800 de lei/MWh – între 795 și 820 de lei/MWh. Cumpărătorul a fost și de această dată, Energy Distributions Solutions, care a oferit din start prețuri cu peste 200 de lei/MWh peste cele solicitate de Hidroelectrica, pentru a se asigura că își adjudecă pachetele.

Mai trebuie precizat că la aceste licitații din 2021 au depus oferte 14 societăți, atât de la furnizori mari, ca E.On sau Electrica, cât și de la consumatori mari, ca Alro și Liberty Galați (fostul Sidex). Totuși, nimeni nu a oferit cât EDS, care și-a adjudecat pachetele.

Hidroelectrica a scos la vânzare în 2021 un singur pachet de 5 MW orari, bandă, cu livrare în perioada 1 ianuarie-31 ianuarie 2023, în total 43.800 MWh, care nu a fost adjudecat de Energy Solutions Distrbution. Contractul a ajuns, încă de la începutul anului 2021, la Nova Power and Gas, un furnizor de energie electrică din Cluj cu capital autohton, prețul de închidere fiind de 275.13 lei/MWh.

Înțelegerile din 2022

Licitațiile câștigate de Energy Distribution Solution au continuat și în 2022. Pe 3 februarie, Hidroelectrica a mai scos la vânzare aceeași cantitate, 5 MW bandă, tot patru pachete, tot cu livrare bandă în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, la același preț, 500 de lei/MWh. Două pachete au fost cumpărate de EDS, și două de Electric Planners.

Peste două săptămâni, Hidroelectrica a scos din nou la vânzare – și în acest an – patru contracte bilaterale câte 5 MW fiecare, cu livrare bandă în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024. Compania a scos la vânzare energia la prețul rotund de 500 de lei/MWh pentru fiecare dintre cele trei pachete.

De data aceasta a fost bătaie pe pachetele scoase la vânzare de Hidroelectrica, au fost și câte 13 oferte de răspuns din partea cumpărătorilor, pentru fiecare pachet.

Citește și:  Klaus Iohannis, întâmpinat de protestatari, la intrare în biserică / O femeie i-a strigat: ”Jó napot kívánok, PSD!"

Hidroelectrica a vândut fiecare dintre cele cinci pachete la prețuri mult mai mari decât cele solicitate. Astfel, un pachet de 5 MW bandă a fost achiziționat de Liberty Steel Galați (fostul Sidex), pentru 685 de lei/MWh, două de către Energy Distribution Services (EDS) cu 646 și, respectiv 658 de lei/MWh, și unul de către Electromagnetica, cu 665 de lei/MWh. Reamintim, prețul solicitat de Hidroelectrica a fost de 500 de lei/MWh.

Firmă deținută de familia unui fost director din domeniu

Acționarii Energy Distrubution Solutions sunt Alexandru Costin Mirea și Sorina Liana Mirea. Cei doi sunt copiii lui Costin Marian Mirea, conform datelor consultate de Europa Liberă. Costin Marian Mirea fostul director regional pe Olt al societății de stat Hidroconstrucția. Societatea care a construit majoritatea lucrărilor hidro care produc acum energie pentru Hidroelectrica.

Stabilit în Râmnicu Vâlcea, Costin Marian Mirea este un influent personaj din județul Vâlcea. În urmă cu un deceniu, presa vâlceană descoperea că proaspăta firmă a copiilor săi vindea energie tocmai la Hidroconstrucția, societate condusă de tatăl lor.

Costin Marian Mirea și cei doi copii ai săi au făcut parte în ultimul deceniu din acționariatul a peste zece SRL-uri care au avut obiecte de activitate diverse: de la energie și până la turism.

Sorina Liana Mirea s-a stabilit de câțiva ani în București, în timp ce fratele său – Alexandru Costin Mirea – a rămas în Râmnicu Vâlcea. Înainte să intre în afaceri cu enrgie, aceasta s-a implicat în activități financiare, de investiții și control.

Ea este asociată și cu Horațiu Prigoană, fiul lui Silviu Prigoană, unul dintre cei care au înființat Rosal SA, compania de colectare de deșeurilor. Sorina Liana Mirea și Horațiu Prigoană sunt asociați în firma Personal Lease & Credit SRL.

Sorina Liana Mirea a fost văzută de presa mondenă în preajma omului de afaceri Bogdan Enoiu, și el un investitor în domeniu energetic, prin compania Hermes Energy. De altfel, conform datelor obținute de la OPCOM de Europa Liberă, Hermes și Energy Distributions Solutions au încheiat contracte prin care ultima compania achiziționa anergie de la societatea unde acționar este și Enoiu.

Sorina Liana Mirea nu a putut fi contactată de Europa Liberă. De fapt, aceasta nu a avut niciodată o ieșire în presă.

Energia cumpărată de la stat, e vândută tot la stat

Printre clienții traderului de energie se numără și societăți publice. Altfel spus, Energy Distribution Solutions cumpără energie de la stat (Hidroelectrica) și apoi o vinde tot la stat, la societăți controlate de ministere și autorități publice.

Spre exemplu, în 21 ianuarie 2022 Energy Distribution Solutions a vândut energie la Electrificare CFR. Trei din pachetele de energie cumpărate de la Hidrolecrica cu 270 de lei/MWh au ajuns la Electrificare CFR, societatea deținută de Ministerul Transporturilor prin intermediul Companiei Naționale de Căi Ferate Române (CFR).

Doar că prețul energiei achiziționate cu 270 de lei de la Hidroelectrica a fost acum de 840 de lei pe MWh cu livrare între 1 iulie 2022 și 30 iunie 2023, așa cum reiese din datele oferite de CFR.

Contracte după liberalizarea pieței de enegie

Adrian Izvoranu, reprezentant al Confederației Patronale din Industrie, Servicii și Comerț, consideră că s-a ajuns la o „creștere pur speculativă” a facturilor deoarece statul, proprietarul singurelor capacități de producție, a vândut anticipat energia.

„Treaba este extrem de simplă. Energia și gazele s-au scumpit absolut artificial, am spus-o din prima clipă. Prețul nu are niciun fundament, este o creștere pur speculativă. Energia este vândută. La ora actuală, dacă verificați de unde cumpără distribuitorul, credeți că o cumpără de la producător? Nu! O cumpără de la intermediari, care au plătit energia înainte, care au făcut asta anul trecut și care acuma sunt proprietarii energiei! De ce consiliile de administrație din societățile statului au permis vânzarea cu doi ani înainte a energiei?”, ni s-a plâns Adrian Izvoranu.

Un director al unuia dintre cele mai mari furnizori de pe piață ne-a transmis că, în opinia sa, aceste contracte sunt suspecte. Majoritatea sunt cumpărate de aceeași firmă. Contractele sunt prea mici pentru o companiei mare, cum este a noastră, care suntem furnizori finali regionali. Totodată, aceste contracte sunt cumva prea mari și riscante și pentru combinatele industriale. În plus, licitațiile sunt organizate în perioade în care companiile cu acționariat extern încă își fac planurile”, ne spune acesta.

Directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, nu ne-a răspuns până acum la întrebările legate de contractele câștigate de Energy Distribution Solutions. Însă, în urmă cu doi ani, acesta își manifesta bucura că energia Hidroelectrica este achiziționată pe bursă de firma amintită.

„Eu mă bucur când se închide o tranzacție, nu când nu se închide. Nu știu cine sunt (cei de la EDS – n.red.), nu-i cunosc, dar nu ar trebui să întrebați la noi despre această situație, ci FUI – I (Furnizorii de Ultimă Instanță, Enel, Electrica, CEZ și E.On – n.red.). Noi, când scoatem în piață energie forward, cu livrare în viitor, în loc să vină să cumpere FUI, vin și cumpără traderii. Apoi, când se apropie perioada, FUI zic că nu este suficientă energie în piață și trebuie să cumpere de la traderi și că e scump și cer reglementat”, declara în 2020 directorul general al Hidroelectrica pentru publicația economica.net.

Citește și:  PNL = NEONAZISM: Raluca Turcan și Vela îi vrea „turnători” pe români

Prin legislația adoptată anul acesta de Guvernul României, astfel de contracte cu furnizare de energie în viitor au fost interzise companiilor de stat. Asta cel puțin până la finalul anului 2025, atunci când va înceta aplicarea legislației privind reglementarea pieței de energie.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei susține că astfel de impuneri prin lege, dar ș cea prin care producătorii de stat trebuie ca 70% din energia lor să fie tranzacționată prin contracte bilaterale, negociate direct cu consumatori finali nu aduc îmbunătățiri în domeniu. „Impunerea prin lege a unui procent de 70% reprezintă o baza legală care favorizează corupția, adică Parlamentul încurajează managerii companiilor de stat să facă prostii”, ne spune Răzvan Niculescu.

Precedentul Energy Holding

Energy Holding, companie controlată de Nicolae Buzăianu conform procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a realizat afaceri de 4,3 miliarde de euro cu energia cumpărată ieftin de la Hidroelectrica și vândută apoi scump.

„În perioada 2006-2012, firmele care primeau energie de la Hidroelectrica au prejudiciat societatea de stat cu 1,1 miliarde de euro”, ne-a precizat Remus Borza, administratorul judiciar care a redresat Hidroelectrica în perioada 2014-2018,

Energy Holding vindea energia Hidroelectrica la agenți economici importanți din țară (Oltchim, Dacia, Rompetrol etc), dar și din Croația.

Buzăianu a recunoscut în fața procurorilor că a apelat la politicieni, inclusiv Elena Udrea, pentru a-i fi prelungite contractele cu Hidroelectrica.

Bătaia pe cea mai ieftină energie

Intrarea Hidroelectrica pe piața de energie destinată consumatorilor casnici a însemnat crearea și dezvoltarea unei noi linii de business pentru companie, rata de creștere a afacerilor pe acest segment fiind una dintre cele mai spectaculoase din sector.

Astfel, societatea are în prezent încheiate contracte de furnizare energie electrică pentru un număr aproximativ de 400.000 de locuri de consum aparținând clienților casnici.

„Modificările legislative cu privire la modul de facturare a energiei electrice la clienții finali au presupus adaptarea și reconfigurarea softului specific activității de furnizare, astfel încât acesta să realizeze operațiunile de calcul actualizate în conformitate cu noile legi și reglementări. Acest lucru a avut ca efect decalarea emiterii facturilor, situație valabilă pentru toată piața de energie”, ne-au precizat într-un răspuns scris reprezentanții companiei de stat.

Reprezentanții Hidroelectrica ne-au spus că indiferent de contractele companiei sau de fluctuațile din piață, clienții societății nu sunt afectați „De asemenea, reamintim că prețul contractual al energiei active este – la Hidroelectrica, de 0,250 lei/kWh. Astfel, clienții Hidroelectrica nu sunt afectați de fluctuațiile de preț ale pieței de energie, oferta societății fiind una fermă, care nu suferă ajustări în interiorul perioadei contractuale”, ne-au mai precizat reprezentanții companiei de stat.

În ceea ce privește sumele pe care trebuie să le primească de la stat compania ca subvenții, compensări pentru plafonarea facturilor la energie, acestea sunt neglijabile, având în vedere că prețul la care Hidroelectrica vinde energia electrică (0,68919/kWh cu TVA) este aproape identic cu prețul plafonat de 0,68 lei/kWh cu TVA, diferența de preț fiind generată de creșterea tarifelor de distribuție.

Listarea la bursă ar putea elimina contractele păguboase pentru companie

Statul român s-a angajat, în cadrul PNRR, să listeze Hidroelectrica până la sfârșitul semestrului I 2023. Acționarii Hidroelectrica au aprobat, în data de 31 martie 2022, inițierea listării acțiunilor societății la BVB în urma unei oferte publice a acțiunilor societății deținute de către Fondul Proprietatea.

„Hidroelectrica este cel mai important activ al Fondului Proprietatea și vorbim despre una dintre cele mai mari tranzacții din Europa, valoarea pachetului deținut de Fondul Proprietatea este de 2,54 de miliarde de euro”, a spus Marius Dan, adăugând: „Avem, în acest moment, aprobarea acționarilor pentru a vinde întregul pachet de acțiuni (20%), dar rămâne de văzut care va fi sfatul sindicatului de bănci pe care l-am selectat.

Legat de momentul listării, Marius Dan (vicepreședinte al Fondului Proprietatea, care deține 20% din acțiunile Hidroelectrica) a spus că obiectivul inițial de listare până în 15 noiembrie nu mai este fezabil: „Următoarea fereastră de oportunitate ar fi în februarie, iar, dacă nu, dorința noastră e să avem listată Hidroelectrica cel târziu până în mai 2023, astfel încât dacă va fi un pachet de 15%, să fie îndeplinit și acel criteriu din PNRR”.

Marius Dan considera că listarea Hidroelectrica ar putea atrage investitorii înapoi în piața de capital din România, luând în considerare cât de atractivă este povestea companiei, calitatea activelor pe care le deține Hidroelectrica.

„Credem că este un prilej bun ca investitorii instituționali să se uite din nou la România și să atragem alți investitori instituționali care până acum nu a fost activi în România. Acesta este și motivul pentru care noi vorbeam despre listarea duală, dorința noastră este să permitem accesul oricărui investitor la nivel global să participe în oferta Hidroelectrica. Noi, Fondul Proprietatea, am fost foarte activi în ultimii 11 ani în a promova România, Fondul Proprietatea, piața de capital din România, toate companiile din portofoliu”, mai precizează acesta.

SURSA: https://romania.europalibera.org

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 2 = 2

Close