Europa

Haosul pe care imigranții îl provoacă în Europa. 3 morți și 9 răniți în două atacuri cu cuțitul în Spania și Germania

Asculta informatia

Toată lumea vorbește despre Criza Imigranților, dar și despre haosul pe care aceștia îl provoacă unde ajung. Europa în mod special este destinația finală a imigranților din Asia și Africa, care îngrijorează tot mai mult cetățenii blocului comunitar.

Teroare într-un tren regional din Germania. Un bărbat înarmat cu un cuţit a înjunghiat mai mulţi călători.

Atac cu cuțitul într-un tren din Germania

Doi oameni au murit, trei sunt grav răniţi, iar alţi patru au suferit răni mai uşoare. Atacatorul a fost reţinut chiar de pasageri şi predat poliţiei.

Este vorba de un palestinian de 33 de ani, refugiat în Germania din 2014. El a fost eliberat săptămâna trecută din închisoare, unde era deţinut pentru acte de violenţă şi agresiuni sexuale, dar nu era considerat un potenţial terorist. Potrivit presei germane, individul ar putea avea şi probleme psihice.

Trenul regional plecase dinspre Kiel către Hamburg, iar cu puţin timp înainte de sosirea în gara Brokstedt, în landul Schleswig Holstein, atacatorul s-a năpustit cu cuţitul asupra unor pasageri.

Un marocan a semănat teroare într-o biserică din Spania

Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte patru au fost rănite de un bărbat înarmat cu o sabie de samurai într-o biserică din sudul Spaniei.

Potrivit primelor rapoarte, preotul paroh se află printre răniți și este în stare gravă.

Potrivit unor surse din poliție, atacatorul purta o jillaba (haină lungă, lejeră, cu mâneci lungi, purtată în regiunea Maghreb din Africa de Nord) şi a „a ţipat ceva” în momentul atacului.

Potrivit unor surse citate de EL MUNDO, un bărbat de origine marocană ar fi mers la capela San Isidro, situată într-unul dintre cele mai populare cartiere din oraș, și după ce s-a certat cu preotul paroh, l-a înjunghiat cu o macetă.

Citește și:  Peste un sfert din populația Spaniei a fost vaccinată cu cel puţin o doză de vaccin
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

37 − = 34

Close