HAOS în domeniul energiei electrice: ANRE a împărţit amenzi pe bandă rulantă – Europa News
Romania

HAOS în domeniul energiei electrice: ANRE a împărţit amenzi pe bandă rulantă

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a anunțat vineri că în perioada ianuarie – octombrie 2021 a sancționat principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale, aplicând amenzi contravenționale în valoare totală de 2.365.000 lei,potrivit national.ro

ANRE afirmă că amenzile au fost aplicate în baza sesizărilor și reclamațiilor clienților finali, în paralel cu celelalte tipuri de acțiuni de control, efectuând și un număr de 749 de acțiuni de control de tip supraveghere.

Hidroelectrica, cea mai mare amendă

Cea mai mare amendă a luat-o Hidroelectrica, respectiv 1,55 milioane de lei, în principal pentru nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice, după ce clientul final a acceptat condiţiile de furnizare propuse de furnizor; neîndeplinirea obligaţiei de a furniza corect şi complet datele şi informaţiile solicitate de ANRE şi să îndeplinească măsurile dispuse de aceasta.

Enel Energie Muntenia a fost sancţionată cu amendă în valoare de 410.000 lei (320.000 lei în domeniul energiei electrice; 90.000 lei în domeniul gazelor naturale) în principal pentru: nerespectarea termenului de maximum 21 de zile pentru schimbarea furnizorului; nerespectarea termenului de maximum 42 de zile de la încetarea contractului de furnizare pentru transmiterea către clientul final a facturii cu decontul final de regularizare a obligaţiilor de plată.

Ce amenzi a mai dat ANRE

  1. Enel Energie – 190.000 lei (140.000 lei în domeniul energiei electrice; 50.000 lei în domeniul gazelor naturale), în principal pentru:
  • Nerespectarea termenului de maximum 21 de zile pentru schimbarea furnizorului;
  • Nerespectarea termenului de maximum 42 de zile de la încetarea contractului de furnizare pentru transmiterea clientului final a facturii cu decontul final de regularizare a obligațiilor de plată;
  • Neincluderea în factură a tuturor informațiilor prevăzute în regulamentul privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali.
Citește și:  Ciolacu: Cred că e momentul să creăm o companie naţională astfel încât în 3-5 ani România să devină independentă energetic

2. ON Energie România – 105.000 lei (90.000 lei în domeniul gazelor naturale; 15.000 lei în domeniul energiei electrice), în principal pentru:

  • Nerespectarea obligației de a pune la dispoziția celor interesați, în scris, prin intermediul punctului unic de contact/punctelor de informare regională/locală, şi în format electronic, prin intermediul paginii proprii de internet, a ofertelor-tip definite pe fiecare categorie de client final;
  • Nerespectarea obligației de a furniza gaze naturale în baza unui contract de furnizare încheiat cu clientul final;
  • Nerespectarea obligației de a încheia contractele de furnizare a gazelor naturale, pe baza documentelor legale prezentate de solicitant.
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close