Romania

Guvernul vrea să distrugă sectorul zootehnic

Reprezentanții Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România au ajuns la concluzia că Guvernul nu urmărește decât distrugerea sectorului zootehnic din țara noastră. Pe lângă absența măsurilor de eradicare a pestei porcine africane, fermierii s-au trezit că nimeni nu le mai cumpără produsele, deși prețul lor este mai mic.

Obiectivul Guvernului este ca România să nu mai producă deloc carne de porc, consideră fermierii. Pericolul este însă unul uriaș, pentru că, odată distrusă zootehnia din țara noastră, în scurtă vreme, din cauza Chinei, care cumpără la prețuri mari cantități enorme de carne de porc, românii vor ajunge să mai mănânce doar carne sintetică, eventual.

”Din păcate, nimeni nu a luat nicio măsură. Această inacțiune totală mă face să cred că nu se dorește ca noi să mai producem carne de porc în România. Ne apropiem de cei 4 ani de comemorare, de când a început pesta porcină africană și nu pot să-mi explic de ce nu se pot lua niște măsuri. Cred că există niște interese mult mai profunde de a asigura un flux de import de carne de porc către România cât mai solid posibil, astfel încât producția autohtonă să nici nu mai conteze. Oricum ne îndreptăm în direcția asta, pentru că noi mai acoperim doar 30% din necesar. Vă dați seama, 70% din ce mănâncă românii se importă. Păi acești 70% reprezintă un deviz de miliarde de lei pe an. Și cea mai mare parte care se importă este pentru procesare. Noi, ca producție autohtonă, nici înainte de pesta porcină africană nu puteam produce mai mult de 65% din consumul de carne proaspătă, pentru că la procesare nu aveai de unde să dai. Cei care aduc în țară 350.000 de tone de carne de porc fac o afacere foarte bună și probabil nu trebuie deranjați”, ne-a declarat Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

Citește și:  BAC 2021. Încep înscrierile pentru prima sesiune a Bacalaureatului

Carnea ieftină din România nu se cumpără

Media Uniunii Europene la carnea de porc în carcasă este de 1,57 euro/kg, iar în România este 1,2 euro/kg, spun fermierii. Aceștia nu înțeleg care este logica să aduci carne din afara țării la 1,57 euro și să nu iei din România, unde este mai ieftin.

”După ce că a scăzut producția din cauza pestei porcine africane, nici măcar nu reușim să mai vindem ceea ce producem”, ne mai spune Ioan Ladoși, președintele APCPR. Potrivit acestuia, când pesta porcină africană lovește o fermă, cei care au afaceri integrate reușesc să-și revină cât de cât după decimarea porcilor. Sunt însă foarte mulți fermieri care erau specializați doar pe creșterea porcilor și care nu au mai populat după pesta porcină africană pentru că nu au mai avut curaj. ”Cine îi protejează pe ei? Cu ce curaj să o mai iei de la capăt când vezi că în satul de lângă ei apar alte cazuri de pestă porcină africană și azi, și mâine, și poimâine, dacă nu, în satul următor? Să pierzi 2.000 de porci este o lovitură brutală, pentru că fermierii lucrează pe credite. Din ce își plătesc creditele pentru investițiile făcute? Despăgubirile acoperă cam 60% din pierdere în cel mai fericit caz. Pentru că sunt furajele pe care trebuie să le distrugă, fiind considerate infectate, și apoi sunt cheltuieli cu incinerarea sau îngroparea porcilor. ANSVSA nu a publicat nicio concluzie în urma miilor de anchete epidemiologice efectuate, nouă ne-au spus că sunt date secrete. Dar ar fi fost normal să aflăm care sunt cauzele apariției pestei în gospodării și la ferme, ca să se știe ce măsuri trebuie luate”, ne-a precizat președintele APCPR, Ioan Ladoși.

Citește și:  Ciolacu, despre Şoşoacă: N-am văzut-o că are derapaje. Este o apărătoare a unor drepturi cetăţeneşti

Se cere intervenția de urgență

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România a cerut intervenția premierului și a Guvernului României în regim de urgență în vederea implementării măsurilor ce se impun pentru a proteja fermele autohtone și pentru a asigura securitatea alimentară pe termen mediu și lung. ”În contextul în care APCPR nu mai produce decât 30% din consumul de carne proaspătă de porc, sectorul suin resimte o lipsă acută de finanțare și de măsuri concrete de control și combatere a PPA”, se arată într-un comunicat al asociației.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close