America

Guvernatorul newyorkez a hărţuit sexual mai multe femei

Guvernatorul statului New York, politicianul democrat Andrew Cuomo, „a hărţuit sexual mai multe femei”, potrivit concluziilor unei anchete independente demarate de justiţia din Statele Unite, a anunţat marţi Letitia James, procurorul general al acestui stat federal american, informează AFP, scrie agerpres.   

„Ancheta independentă a concluzionat că guvernatorul Andrew Cuomo a hărţuit sexual mai multe femei şi, făcând acest lucru, a încălcat legea federală şi pe cea a statului New York”, a afirmat Letitia James, precizând că printre victimele acestor hărţuiri se numără „foste şi actuale” funcţionare din New York.

Raportul întocmit de anchetatori îi atribuie guvernatorului Cuomo gesturi deplasate, „săruturi şi îmbrăţişări nedorite”, precum şi „comentarii nepotrivite”.

Potrivit concluziilor anchetei, guvernatorul şi angajaţii lui „au luat măsuri de represalii faţă de cel puţin o angajată care a depus mărturie”, a precizat un comunicat publicat de biroul Procuraturii Generale din New York.

„Echipa executivă a guvernatorului a favorizat un mediu de muncă toxic, care a făcut să devină posibile hărţuirea şi o ambianţă de lucru ostilă”, se afirmă în acelaşi comunicat.

Conform Letitiei James, guvernatorului Cuomo îi revine sarcina de a „trage el însuşi concluziile” necesare după această anchetă.

Întrebată de jurnalişti dacă este de părere că Andrew Cuomo ar trebui să demisioneze, Letitia James a răspuns astfel: „Decizia îi aparţine guvernatorului statului New York. Raportul vorbeşte de la sine”.

Andrew Cuomo, care a negat acuzaţiile atunci când acestea au fost făcute publice, a fost audiat timp de mai multe ore de către anchetatori, în data de 17 iulie.

Guvernatorul newyorkez a câştigat în popularitate datorită modului în care a gestionat pandemia de coronavirus, în condiţiile în care New York a fost epicentrul epidemiei din Statele Unite în primăvara anului 2020, însă acuzaţiile de hărţuire i-au afectat imaginea publică.

Citește și:  Joe Biden nu vrea pedeapsa cu moartea pentru teroriști: Pot fi nevinovați. Dar sprijină avortul până în luna a noua
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close