Europa

Grecia își REDESCHIDE școlile primare și grădinițele

Şcolile primare şi grădiniţele s-au redeschis luni în Grecia după două luni de la închidere a acestora din cauza pandemiei de COVID-19, însă lockdown-ul impus pe 7 noiembrie va continua până cel puţin pe 18 ianuarie, a anunţat guvernul elen, relatează AFP.

Peste 850.000 de elevi, cu vârste sub doisprezece ani, s-au întors la şcoli, închise din 16 noiembrie, la o săptămână după măsurile restrictive impuse pentru limitarea propagării celui de-al doilea val al epidemiei în ţară, mult mai virulent decât cel din primăvară.

Cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat până în prezent 5.260 de decese asociate COVID-19, dintre care peste 4.000 în ultimele două luni.

„Situaţia epidemiologică din ţară s-a îmbunătăţit comparativ cu începutul lunii decembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Christos Tarantilis, în cadrul unei conferinţe de presă.

În timp ce „numărul infecţiilor s-a redus, presiunea asupra serviciilor sanitare persistă”, a subliniat el.

Vineri, guvernul de la Atena a anunţat prelungirea cu o săptămână a lockdown-ului – iniţial programat să se încheie luni – redeschiderea luni a şcolilor primare şi continuarea învăţământului de la distanţă pentru colegii, licee şi universităţi.

„Deşi situaţia din Grecia este mai bună în comparaţie cu alte ţări europene, pandemia este un fenomen dinamic şi deciziile pentru a face faţă acesteia (…) sunt luate pas cu pas, ţinând cont de protejarea sănătăţii publice şi a vieţii umane”, a declarat Christos Tarantilis.

La fel ca ţările membre ale Uniunii Europene, Grecia a început campania de vaccinare pe 27 decembrie, guvernul promiţând iniţial vaccinarea a două milioane de persoane pe lună, a personalului medical şi a rezidenţilor din casele de bătrâni cu prioritate.

Citește și:  Slovacia expulzeaza trei diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Republica Cehă
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close