Grecia

Grecia a rambursat cu doi ani mai devreme împrumuturile de la FMI

Asculta informatia

Grecia a rambursat ultima tranşă din împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internaţional, cu doi ani mai devreme decât era programat, a anunţat marţi, pe Twitter, premierul elen Kyriakos Mitsotakis, transmite DPA, potrivit agerpres

Între 2010 şi 2015, Grecia a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de peste 260 de miliarde de euro. Începând din 2018, când s-au finalizat programele de asistenţă, Grecia şi-a asigurat necesităţile de finanţare exclusiv de pe piaţă.

Kyriakos Mitsotakis şi-a exprimat satisfacţia că Grecia a rambursat tranşa finală de 1,9 miliarde de euro din împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internaţional, spunând că este „încheierea unei ere” pentru Grecia. Criza financiară severă cu care s-a confruntat ţara în 2020 a fost „un capitol gri” în istoria Greciei şi unul „pe care grecii nu ar trebui şi nu vor trăi să-l vadă din nou”, a adăugat premierul.

Plata ultimei tranşe este un important pas înainte după criză. Ultimul program de reformă şi de măsuri de austeritate în Grecia s-a încheiat în august 2018 – de atunci Atena a putut împrumuta din nou bani de pe piaţa de capital.

Randamentele obligaţiunilor guvernamentale elene cu scadenţa la zece ani sunt în prezent la 2,5%, faţă de un nivel de peste 35% în perioada de vârf a crizei, în 2012.

Grecia este în continuare cea mai îndatorată ţară din zona euro, nivelul datoriei ca procent din PIB fiind estimat la 189,6% în 2022. În urma achitării anticipate a creditului către FMI, datoria ţării ar urma să scadă cu aproximativ un punct procentual şi vor fi economisiţi aproximativ 50 de milioane de euro, echivalentul plăţii ratei dobânzii.

Citește și:  Germania a oprit exporturile de arme către Kazahstan

Guvernul estimează că economia elenă a înregistrat o creştere de 9% în 2021 şi prognozează un avans de peste 5% pentru acest an. Autorităţile de la Atena au o rezervă de lichidităţi de aproximativ 32 de miliarde de euro, suficientă pentru a acoperi datoriile care ajung la maturitate în cel puţin trei ani.

Tags

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 + 5 =

Close