EuropaItalia

Giorgia Meloni devine una dintre cele mai puternice lidere din UE după victoria decisivă de la europarlamentare

Giorgia Meloni, prim-ministra guvernului Italiei, devine, după aceste alegeri europarlamentare, una dintre cele mai influente și mai puternice personalități din Uniunea Europeană, scrie Reuters. Este o ascensiune formidabilă pentru șefa unui partid cu rădăcine neofasciste, dar și pentru o lideră considerată, inițial, de mulți dintre omologii ei europeni drept „nefrecventabil”.

În condițiile în care în Italia s-au numărat aproape toate voturile, partidul lui Meloni, Frații Italiei, a obținut 28,8%, un scor de aproape patru ori mai mare față de cel obținut la ultimele alegeri europene, din 2019. Scorul formațiunii este mai mare și decât cel obținut în 2022, atunci când a preluat puterea la Roma – de 26 la sută. „Sunt atât de mândră că Italia se va prezenta la G7 și în fața Europei cu cel mai puternic guvern dintre toate.

Este ceva care nu s-a întâmplat în trecut, dar care se întâmplă astăzi. E o satisfacție dar și o responsabilitate mare”, a spus Meloni, luni, de la sediul partidului său. Pe locul doi în Italia s-a clasat Partidul Democrat, de centru-strânga, principala formațiune mainstream din peninsulă. PD a obținut 24%, în timp ce Mișcarea Cinci Stele, un alt partid anti-sistem, a obținut locul trei cu 9,9%.

Pentru M5S este cel mai slab scor de la înființarea partidului, în 2009. Rezultatul de la europarlamentare arată o creștere de sprijin pentru coaliția de guvernare a lui Meloni, formată din partide de dreapta până la extremă, de la puțin sub 43% în 2022 la 47% acum. „Rezultatele nu au venit de-a gata, este o reușită răsunătoare și ne arată că partidele din majoritate au fost capabile să guverneze și să crească împreună”, a declarat Meloni la un post de radio local.

Citește și:  Preşedinţia Consiliului UE preluata de Portugalia

„E un imbold pentru noi să mergem înainte, italienii ne dau un mesaj tare și clar să mergem înainte cu munca noastră și, dacă o fi posibil, cu o determinare și mai mare”, a continuat ea.

Meloni, un posibil „kingmaker” în Europa

Originile politice ale Giorgiei Meloni se regăsesc într-o grupare neo-fascistă, iar victoria ei din 2022 a deschis calea ascensiunii extremismului de dreapta în Uniunea Europeană. Totuși, de când a venit la șefia guvernului, Meloni și-a schimbat abordarea și a încercat să construiască imaginea unei lidere pragmatice și moderate. Meloni a renunțat la retorica anti-europeană și a părut că vrea să reprezinte un punct de legătură între dreapta tradițională și propria tabără.

Totuși, deși e curtată activ de mai multe luni de PPE și de Comisie, Meloni nu a vrut să-i dea o garanție Ursulei von der Leyen că o va susține pentru un nou mandat. „Noi avem nevoie, acum, de o Europă care să-și asculte cetățenii, să se uite mai mult spre centru-dreapta și să aibă politici mai pragmatice și mai puțin ideologice”, a spus Meloni adăugând că, în contextul acestor rezultate, Italia va avea un rol fundamental.

 

Tags

Articole similare

Close