Germania

Germanilor nu le mai este frica de efectele coronavirusului

Germanii sunt mai puţin îngrijoraţi de efectele pandemiei de coronavirus decât înainte, în pofida ratei ridicate de infectare, potrivit unui sondaj publicat marţi de Institutul Federal pentru Evaluarea Riscurilor (BfR), relatează dpa, potrivit agerpres.

Potrivit sondajului, efectuat telefonic pe 28 şi 29 septembrie, 12% dintre persoanele chestionate s-au declarat îngrijorate sau foarte îngrijorate de efectele fizice ale virusului, în timp ce 17% erau îngrijorate de sănătatea lor psihică.

Totodată, 11% dintre germanii chestionaţi au afirmat că sunt îngrijoraţi de situaţia lor economică.

Odată cu venirea toamnei, tot mai puţine persoane respectă distanţarea fizică. La sfârşitul lunii iunie, când ratele de infectare erau mai mici, 50% dintre persoanele chestionate au declarat că ies din casă mai rar pentru a se proteja de infectarea cu COVID-19. Procentul este acum de 30%.

La sfârşitul lunii iunie, 64% au declarat că se întâlnesc mai rar cu familia şi prietenii, faţă de doar 44% care afirmă în prezent acelaşi lucru.

Institutul Robert Koch (RKI) a anunţat că numărul de noi infectări în 24 de ore până marţi dimineaţa a fost de 4.799, faţă de 4.171 în urmă cu o săptămână. 

Citește și:  Germania prelungeşte controalele de la frontiere
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close