Germania

Germania va majora producţia de electricitate pe bază de cărbune

Asculta informatia

Parlamentul Germaniei a deschis calea pentru majorarea producţiei de electricitate pe bază de cărbune, în pofida temerilor legate de mediu, autorităţile de la Berlin încercând astfel să reducă consumul de gaze, transmite DPA, potrivit agerpres.

Germania va folosi o cantitate mai redusă de gaze în vederea producerii de electricitate şi va utiliza centralele, care sunt în prezent disponibile doar într-o mică măsură, sunt pe punctul de a fi închise sau sunt în aşteptare.

În contextul tensiunilor cu Moscova legate de invadarea Ucrainei, guvernele din Europa caută să-şi reducă dependenţa energetică faţă de Rusia. Moscova şi-a redus semnificativ livrările spre Germania prin gazoductul North Stream şi există temeri că aprovizionarea ar putea fi oprită.

De asemenea, Parlamentul Germaniei a decis să faciliteze opţiuni de ajutor de stat pentru companiile energetice care se confruntă cu dificultăţi, cum ar fi Uniper.

În acest context, ar putea fi creat un sistem de tip redistributiv astfel încât creşterea preţului gazelor pentru furnizorii de energie să poată fi trecută pe seama clienţilor într-un mod mai uniform. Acest sistem ar înlocui actualele reglementări însă Guvernul încearcă să evite să fie nevoit să îl folosească.

Citește și:  Ministrul german al apărării anunţă că prioritatea imediată a armatei este salvarea persoanelor din zonele inundate
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

47 − 46 =

Close