Germania

GERMANIA: Peste 100 de oameni au murit în inundatiile din ultumile zile

UPDATE: Bilanţul intemperiilor devastatoare din Germania a crescut din nou, depăşind pragul de 100 de victime, după ce autorităţile au anunţat vineri 103 decese, potrivit AFP şi potrivit agerpres.

”Avem la ora actuală 60 de morţi” doar în regiunea Renania-Palatinat, una dintre cele mai afectate de inundaţii, a anunţat lidera guvernului regional din acest land, Malu Dreyer, bilanţul naţional urcând la 103 decese, iar bilanţul european, inclusiv în Belgia, la 118.

Ştire iniţială: Bilanţul intemperiilor din Germania a crescut la cel puţin 81 de morţi, în urma anunţării vineri a 50 de decese doar în landul Renania-Palatinat, din vestul ţării, unul dintre cele mai afectate de inundaţii,informează AFP,

„Numărul morţilor a ajuns la 50”, faţă de 28 înregistraţi cu o zi înainte în acest land, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Renania-Palatinat, Timo Haungs.

Numeroase persoane sunt în continuare date dispărute în vestul ţării, crescând temerile cu privire la un bilanţ mai sumbru.

„Este o catastrofă, o tragedie”, a reacţionat cancelarul german Angela Merkel de la Washington, unde a început joi o vizită oficială.

„Mă tem că vom vedea amploarea completă a catastrofei doar în următoarele zile”, a adăugat ea la o conferinţă de presă cu Joe Biden, care i-a prezentat „condoleanţele sale sincere”.

Circa jumătate dintre decese au fost înregistrate în landul Renania de Nord-Westfalia (vest), cel mai populat din Germania, iar restul în landul vecin Renania-Palatinat, unde trecerea apelor dezlănţuite a avut efectul unui tsunami.

În oraşul Bad Neuenahr-Ahrweile, din landul Renania-Palatinat, autorităţile au declarat joi seara că încă nu deţin informaţii despre soarta a 1.300 de persoane, însă cred că această cifră este asociată problemelor de funcţionare a reţelei de telefonie.

Citește și:  Cinci copii, găsiți degerați în camionul unui șofer român

În total, 15.000 de membri ai echipelor de salvare, poliţiei şi armatei au fost mobilizaţi în zonele cele mai afectate.

Învecinate cu aceste landuri lovite de intemperii, statele Belgia, Olanda şi Luxemburg au fost, de asemenea, afectate de vremea nefavorabilă.

În Belgia, cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa, iar cinci sunt date dispărute, intemperiile afectând în principal sudul şi estul ţării.

Valonia, regiunea francofonă din sudul Belgiei, este deosebit de afectată, peste 21.000 de persoane rămânând fără electricitate.

În Olanda, mai multe mii de persoane au fost fost solicitate să-şi evacueze casele din provincia Limburg, în sudul ţării, unde se aşteaptă ca fluviul Meuse să atingă un nivel istoric vineri din cauza vremii nefavorabile care afectează Europa. 

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close