Germania

GERMANIA: O femeie a fost împuşcată mortal în faţa unui tribunal după care autorul s-a sinucis

Un bărbat s-a sinucis după ce a împuşcat mortal o femeie, joi dimineaţă, în faţa tribunalului districtual din oraşul Celle, situat în nordul Germaniei, a anunţat o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale, transmite dpa, potrivit agerpres . 

Incidentul s-a petrecut în intervalul 10:00-10:20 ora locală (08:00-08:20 GMT), în apropierea intrării în clădirea tribunalului din Celle (landul Saxonia Inferioară).

Strada pe care se află tribunalul a fost închisă de poliţie după incident.

Potrivit unei relatări din publicaţia locală Cellesche Zeitung, foarte probabil crima este legată de o dispută juridică.

”Ar putea fi vorba de aşa ceva, dar incidentul încă face obiectul investigaţiilor”, a precizat purtătoarea de cuvânt a poliţiei.

Deocamdată nu este clar dacă incidentul are legătură cu o întâlnire a celor doi în instanţă. Autorul atacului era un bărbat mai în vârstă, în timp ce victima era o femeie de vârstă mijlocie.

Circumstanţele în care a fost comisă crima sunt încă neclare şi fac obiectul anchetei, a mai spus reprezentanta poliţiei.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close