Germania

GERMANIA: Noi proteste împotriva restricţiilor şi vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Mii de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe oraşe din Germania pentru a protesta împotriva restricţiilor şi vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, informează dpa, potrivit agerpres.   

În oraşul Freiburg din sud-vestul Germaniei, circa 4.500 de persoane au participat la o demonstraţie împotriva vaccinării obligatorii şi altor măsuri propuse pentru combaterea pandemiei, potrivit poliţiei. La rândul lor, organizatorii demonstraţiei au estimat o participare de circa 7.000 de persoane.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, nu s-au înregistrat incidente, chiar dacă mai mulţi contra-demonstranţi au încercat să blocheze cu biciclete marşul.

În Brandenburg an der Havel, un oraş situat la vest de Berlin, poliţia a împrăştiat o demonstraţie neautorizată împotriva restricţiilor. Protestatarii sunt acuzaţi că au participat la o manifestaţie neautorizată şi nu au purtat măşti sanitare.

Mai multe sute de persoane au protestat sâmbătă şi în oraşul Schwerin din nord-estul landului Mecklenburg – Pomerania Inferioară. Poliţia a estimat la maxim 900 numărul de participanţi.

Citește și:  Germania: Aproape 1000 de români s-au infectat cu virusul COVID-19 la un abator
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close