Germania

Germania: Ministrul sănătăţii exclude revenirea la măsurile de izolare la nivel naţional

Germania nu va mai avea nevoie să impună din nou măsuri de izolare la nivel naţional pe timpul iernii pentru a ţine sub control epidemia, în pofida creşterii numărului de infectări, a declarat miercuri ministrul federal al sănătăţii, Jens Spahn, transmite Reuters.

După ce iniţial a reuşit să menţină relativ scăzut numărul infectărilor şi al deceselor, comparativ cu vecinii săi, Germania înregistrează în săptămânile din urmă o înmulţire a cazurilor noi, o evoluţie ce provoacă temeri legate de un al doilea val.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, ministrul sănătăţii a subliniat că experţii şi politicienii află tot mai multe despre virus în fiecare zi.

Deşi carantina totală impusă în martie a fost decizia corectă la acel moment pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili, ea nu va mai fi necesară din nou, a afirmat Spahn.

‘Cu siguranţă, nu va mai fi nevoie să luăm această măsură la nivel naţional’, a spus el, arătând că autorităţile regionale pot gestiona focarele.

‘Putem intra în toamnă şi iarnă cu încredere’, a subliniat el în conferinţa de presă.

Potrivit ministrului, nu va fi necesar nici să se reintroducă interdicţia ca familiile să-şi viziteze rudele aflate în centre de îngrijire. ‘Şi putem constata că în magazine avem situaţia sub control prin distanţare fizică şi măşti’, a adăugat el.

Oamenii trebuie să fie în continuare prudenţi, de exemplu prin spălarea mâinilor şi purtatul măştilor, a mai spus Jens Spahn, arătând că măsurile pot fi acum mai bine ţintite.

‘Învăţăm unde sunt cele mai mari pericole, din nefericire când socializăm şi sărbătorim împreună’, a menţionat el.

Cancelarul Angela Merkel a avertizat săptămâna trecută că este probabil ca situaţia epidemică să se înrăutăţească pe timpul iernii.

Citește și:  Abatorul din Guetersloh rămâne închis până când autorităţile vor agrea noile măsuri de igienă

Dorind să menţină economia în funcţiune şi şcolile deschise, cancelarul a convenit cu liderii landurilor ca evenimentele majore să rămână interzise până cel puţin la sfârşitul anului şi ca regulile aplicate persoanelor revenite din ţări cu risc epidemic ridicat să fie înăsprite.

Potrivit virusologului Christian Drosten, consilier al guvernului, scurtarea perioadei de carantină de la 14 la cinci zile ar putea fi o decizie realistă.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close