Germania

Germania continuă prietenia cu Rusia. Combinaţia prin care nemţii primesc petrol prin conducta Drujba

Asculta informatia

Deşi Uniunea Europeană a încetat să mai cumpere ţiţei rusesc prin rutele maritime, ca urmare a războiului pornit de Putin în Ucraina, iată că nemţii nu se pot dezice de dependenţa energetică de Moscova.

Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a anunţat că a început să pompeze petrol din Kazahstan spre Germania via Polonia, prin conducta Drujba (Prietenia).

20.000 de tone de petrol în Germania

Firma kazahă KazTransOil a informat că luni a livrat 20.000 de tone de petrol în Germania prin conducta petrolieră rusească Drujba (Prietenia).

Kazahstanul este puternic dependent de ţara vecină Rusia pentru a-şi putea exporta energia şi nici nu este vizat de sancţiunile occidentale impuse Rusiei.

Polonezii nu mai primesc petrol

Dacă ruşii sunt prieteni cu nemţii, atunci cu polonezii nu se mai înţeleg deloc. Explicaţia oficială: documentaţia nu a fost finalizată pentru a putea fi făcute livrări de petrol în Polonia în a doua jumătate a lunii februarie şi, în consecinţă, clienţii polonezi ai Transneft nu mai primesc petrol.

„Trebuia să fie pompat petrol spre rafinăriile poloneze în a doua jumătate a lunii februarie. Cu toate acestea, transmiterea ordinelor cu resursele confirmate şi plata tranzitului nu a fost procesată.

În plus, modificări făcute în calendarul livrărilor au exclus livrările spre clienţii polonezi”, a precizat purtătorul de cuvânt de la Transneft.

Conducta Drujba porneşte din Rusia şi se ramifică în Belarus în alte două conducte, una către Polonia şi cealaltă spre Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă.

Citește și:  Germanii s-au săturat de restricţii! Proteste de amploare in toata tara
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

52 − = 49

Close