Romania

George Simion (AUR): Nu o să intrăm, în niciuna din variante, în vreo coaliţie de guvernare

Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a declarat, duminică seara, după anunţarea rezultatelor exit-poll-ului de la alegerile parlamentare, că formaţiunea pe care o reprezintă a avut un rezultat bun şi nu va dori să intre în nicio coaliţie de guvernare,potrivit agerpres.ro

“Este o mare victorie pe care reuşim să o obţinem la un an de existenţă a Alianţei pentru Unirea Românilor. Se anunţă a fi un rezultat foarte bun, am luat peste cele 500.000 de voturi pe care ni le-am propus şi care ar trebui să ne asigure intrarea în Parlament, dacă tot procesul electoral se desfăşoară aşa cum trebuie. Felicitări sutelor de mii de susţinători. (…) Este o viitoare victorie care vă aparţine. Este o victorie a neamului românesc. (…) Nu o să vă dezamăgim, nu o să trădăm, nu o să intrăm, în niciuna din variante, în vreo coaliţie de guvernare, suntem oamenii faptelor. Suntem oamenii care am promis că nu vedem nicio diferenţă între partidele lui Klaus Iohannis şi partidele lui Marcel Ciolacu”, a declarat George Simion.

Potrivit acestuia, reprezentanţii AUR care vor intra în Parlament vor vota fiecare iniţiativă “în interesul neamului românesc”.

“Rog fiecare reprezentant din secţiile de votare să aibă grijă de fiecare vot. (…) Rog preşedinţii de secţii să nu admită nicio fraudă, pentru că sunt pasibili să ajungă în închisoare. (…) O să contestăm procesul electoral din diaspora. Ce s-a întâmplat acolo a fost o uriaşă bătaie de joc. Este o fraudă a sistemului condus de Klaus Iohannis împotriva votului cetăţenilor români de peste hotare”, a susţinut liderul AUR.

Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS – Avangarde, la comanda Antena 3, pentru ora 19,00, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a obţinut 5,3% la Senat şi 5,2% la Camera Deputaţilor. AGERPRES

Citește și:  Au apărut conturi false care se prefac membri AUR ca să discrediteze partidul
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close