Franta

Franța. Șoferii ROMÂNI riscă să fie UCIȘI sau BĂTUȚI de migranții

Problema migranților care încearcă prin orice metode să ajungă în Marea Britanie reprezintă un risc de viață și de moarte pentru șoferii români care fac curse Franța-Marea Britanie. De ce? Pentru că legea franceză interzice să lovești un migrant fiind invocate drepturile omului. Dar drepturile șoferilor, cetățeni europeni, unde sunt?

Între Franța și România există multe legături, însă cele două state au de câțiva ani încă două puncte comune: România se află pe un traseu internațional a migrației ilegale, iar Franța este una dintre destinațiile unde vor să ajungă migranții care tranzitează și țara noastră, se arată într-un material difuzat de PROTV.

România devine un punct tot mai fierbinte, de mare interes pentru migranții din Orientul Mijlociu care se îndreaptă spre Vestul Europei, însă o a doua legătură ar fi că țara noastră are în Franța o uriașă comunitate de șoferi.

Sunt români și reprezintă aproape un sfert din numărul conducătorilor auto care circulă pe șoselele Europei.

Franța este una dintre țările UE cu cel mai mare trafic auto de mărfuri. Cu aproape 12.000 de kilometri de autostradă, este a treia din Europa și a opta din lume în clasamentul rețelelor rutiere, fiind traversată anual de peste 460 de milioane de camioane de marfă, adică nu mai puțin de 359 de miliarde de tone de produse, transportate în tiruri conduse de numeroși români.

Franța, paradisul migranților

Autoritățile franceze par depășite de situație, iar Hexagonul a devenit un paradis al migranților care vor să ajungă în Marea Britanie. În ultimii 5 ani, practic camioanele nu cară doar marfă, iar rețelele logistice sunt dublate de altele, ilegale, dar foarte profitabile: cele de migranți.

Citește și:  FRANTA: Parlamentul critică puternic gestionarea crizei sanitare de către guvernul preşedintelui Macron

În 2021, bătăliile de la Dunkerque și Calais sunt sub forma atacurilor permanente la camioanele de marfă.

Tirurile atacate de migranți sunt un flagel care se extinde tot mai mult în Franța. Mulți dintre acești șoferi români ajung victime – sunt bătuți, tăiați și urmăriți de migranții care vor cu orice chip să ajungă din Franța, mai departe, până în Marea Britanie.

Speră că la englezi vor primi mai ușor azil și se vor integra. Toți șoferii au aflat pe pielea lor că dacă încearcă să îi oprească pe migranți atunci când le invadează remorcile își riscă, la propriu, viața.

La începutul acestui an, un tânăr șofer, român, a fost ucis în spatele TIR-ului, într-o parcare publică, la câteva sute de kilometri de Paris. El s-ar fi certat, noaptea, cu cei care încercau să urce clandestin.

Migranții știu că șoferii nu se pot apăra

Fiecare șofer e pe cont propriu și soluții sunt puține atunci când există un astfel de incident. Dacă își fac dreptate, sunt cercetați, pentru că sunt invocate drepturile omului, și nimeni nu are voie să bată un migrant, chiar dacă acesta vrea să urce, nepoftit, în camion.

Și toți transfugii știu că, legal, niciun șofer nu îi va agresa, de aceea se încumetă să urce din mers în mașinile de mare tonaj.

Pentru zeci de mii de șoferi români, bătălia migranților pentru a ajunge în Anglia e un calvar, la fiecare trecere prin Canalul Mânecii.

Ruta Calais – Dover este una foarte folosită de traficanții de imigranți ilegali. Pentru șoferii români este un slalom continuu, printre situații la limită și atacuri violente, dar și ocazia de a-și risca libertatea, pentru cei care acceptă să fie cooptați în rețelele traficanților de transfugi.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close