Franta

Franţa relaxează gradual restricţiile impuse la finalul lunii octombrie

Restricţiile dure impuse în Franţa în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus au început marţi să fie relaxate treptat, informează  agerpres.

Oamenii au acum posibilitatea de a-şi părăsi locuinţele indiferent de motiv, spre deosebire de lockdown-ul parţial introdus la finalul lunii octombrie, când au fost permise doar ieşirile pentru anumite scopuri.

Totuşi, a fost decisă o interdicţie parţială de circulaţie pe timpul nopţii: oamenii pot ieşi din case doar pentru anumite motive în intervalul orar 20:00 – 06:00 şi trebuie să completeze un formular online în acest scop.

Aceste motive includ deplasarea până la locul de muncă, îngrijirea copiilor sau urgenţele medicale, precum şi plimbarea animalelor de companie. Nu sunt autorizate însă activităţile sportive în spaţii deschise.

Cinematografele, teatrele şi muzeele urmau să se deschidă în această săptămână, dar acest lucru a fost amânat până la o nouă scădere a ratei de infectate şi este de aşteptat să aibă loc la 7 ianuarie.

Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că la 20 ianuarie vor fi redeschise restaurantele, dar premierul Jean Castex a precizat marţi că nu există o dată fixă în această privinţă. ”Va depinde de modul în care gestionăm perioada vacanţei”, a declarat Castex pentru postul de radio Europe 1.

Conform AFP, peste 58.000 de persoane au decedat în Franţa din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei şi în medie cel puţin 10.000 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus sunt raportate în fiecare zi.

Citește și:  Norvegia trece la relaxarea restricţiilor
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close