Franta

FRANTA: Parlamentul critică puternic gestionarea crizei sanitare de către guvernul preşedintelui Macron

Parlamentul francez a criticat puternic joi gestionarea crizei coronavirusului de către guvernul preşedintelui Emmanuel Macron, a doua zi după ce acesta a anunţat noi restricţii naţionale, informează DPA, via agerpres.  

„Nu suntem aici pentru a vă recunoaşte eşecurile repetate”, a declarat Damien Abad, şeful facţiunii republicane din parlament, după un discurs al prim-ministrului Jean Castex.

Politicianul de stânga Jean-Luc Melenchon l-a criticat pe Macron pentru că a luat deciziile singur.

Castex a prezentat parlamentului noile restricţii anunţate cu o zi înainte. Multe reguli impuse local, precum închiderea magazinelor, urmează să fie extinse în întreaga ţară timp de patru săptămâni şi şcolile vor fi închise pentru trei.

Castex a apărat noile reguli. „Al treilea val este aici şi ne loveşte puternic”, a spus el.

Parlamentul a aprobat măsurile cu 348 de voturi pentru şi doar nouă împotrivă. Unele facţiuni ale opoziţiei nu au luat parte la vot, care nu are caracter obligatoriu pentru guvern. Urmează de asemenea un vot în Senat, camera superioară.

Franţa a fost puternic lovită de pandemie, vecina sa Germania clasificându-o recent ca ţară cu risc ridicat şi impunând limitări de călătorie. Aproape 95.700 de persoane au murit după ce au fost infectate cu coronavirus în Franţa, ţară cu 67 milioane de locuitori.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close