Franta

Francezii au ales: Fără trotinete electrice în Paris!

Parizienii nu mai vor trotinete electrice în oraș. Au votat în proporție covârșitoare interzicerea lor, în urma unui referendum organizat duminică.

În cadrul referendumului organizat de primarul Anne Hidalgo, 89% dintre votanţi s-au pronunţat pentru renunţarea la trotinetele electrice.

Parizienii nu mai vor trotinete electrice în oraș

Drept urmare, companiile care operează împreună în jur de 15.000 de trotinete electrice în Paris – Lime, Dott şi Tier – ar trebui să le scoată din oraş până la 1 septembrie.

Deşi iniţial susţinea această formă de transport, primarul Anne Hidalgo a militat împotriva trotinetelor electrice în ultima vreme, spunând că apar prea multe accidente şi că reprezintă un model de business prea scump, cu călătorii de 10 minute care costă 5 euro.

De partea cealaltă, cele trei companii spun că rezultatul votului a fost influenţat de prezenţa foarte scăzută la vot. Au votat 103.084 de oameni, adică aproximativ 7,5% dintre persoanele cu drept de vot din Paris.

Decizia finală aparține primarului

Referendumul, însă, este doar consultativ, astfel că decizia finală rămâne la primar.

După ce le-a acceptat în 2018, Parisul va deveni astfel singura capitală europeană care va interzice complet aceste trotinete la încheierea contractelor cu cei trei operatori privaţi (Lime, Tier şi Dott), pe 31 august.

Până în prezent, Roma, Lisabona, Stockholm şi Oslo au înăsprit condiţiile de utilizare a trotinetelor electrice de închiriat, în timp ce Barcelona şi Montreal au interzis circulaţia acestora.

Citește și:  Reacţii diverse în Parlamentul Franţei faţă de discursul lui Zelenski
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close