EuropaFranta

Fostul premier francez Edouard Philippe şi doi foşti miniştri ai sănătăţii, vizaţi de o anchetă judiciară

Judecători francezi vor ancheta plângerile penale care vizează modul în care fostul prim-ministru Edouard Philippe şi doi miniştri ai sănătăţii au gestionat criza COVID-19, a declarat marţi procurorul general, citat de DPA, si agerpres.

Comisia de anchetă formată din trei judecători va investiga acuzaţiile de eşec în combaterea unui dezastru, a declarat procurorul general Francois Molins într-un comunicat.

Dacă Edouard Philippe, ministrul sănătăţii Olivier Veran şi predecesoarea lui, Agnes Buzyn, sunt trimişi în judecată, ei vor compărea în faţa unui tribunal special format din până la trei judecători şi 12 membri ai parlamentului, instanţă care judecă presupusele delicte comise de miniştri în cursul exercitării mandatului.

Franţa a fost lovită puternic de epidemia de COVID-19, cu puţin sub 30.000 de morţi înregistraţi până luni. Ţara a trecut printr-o perioadă de carantină strictă între jumătatea lui martie şi jumătatea lui mai, iar acum suportă consecinţele economice.

Procurorii din Paris au deschis luna trecută o investigaţie preliminară separată, după ce au primit 62 de plângeri privind eşecuri ale altor organisme de decizie în timpul epidemiei.

Acele plângeri, dintre care unele au fost depuse de sindicate, acuzau infracţiuni precum periclitarea vieţii, eşecul în a acorda asistenţă unei persoane în pericol şi omucidere sau vătămare involuntară, a declarat procurorul din Paris Remy Heitz la momentul respectiv.

Citește și:  Suspectul în atacul cu satârul de la Paris mărturiseşte că a vrut să atace Charlie Hebdo după republicarea caricaturilor profetului Mahomed
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close