Romania

Florin Cîţu își arată mușchii: Nu recunoaștem anexarea ilegală a Crimeei de către Federaţia Rusă

Premierul Florin Cîţu a afirmat, în intervenţia sa la Summitul Platformei Internaţionale Crimeea, că România susţine aspiraţiile Ucrainei de a deveni membru al comunităţii europene şi euro-atlantice. El a adăugat că ţara noastră „rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaştere a anexării ilegale a Crimeei de către Federaţia Rusă”.

„Este o plăcere să mă aflu astăzi în Kiev şi să particip la acest eveniment important atât pentru Ucraina, cât şi pentru comunitatea internaţională. Profit de această ocazie pentru a anunţa că, astăzi, România aderă la Platforma Internaţională Crimeea. După cum ştiţi, România a fost şi va continua să fie un susţinător ferm al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. În acelaşi timp, România rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaştere a anexării ilegale a Crimeei de către Federaţia Rusă. România susţine aspiraţiile Ucrainei de a deveni membru al comunităţii europene şi euro-atlantice. România a fost primul stat membru UE care a ratificat Acordul de Asociere între UE şi Ucraina. De asemenea, Summitul NATO de la Bucureşti a recunoscut dreptul Ucrainei de a deveni membru al Alianţei, atunci când vor fi îndeplinite condiţiile. Ştim din propria noastră experienţă că realizarea acestor obiective necesită viziune, sprijin public solid şi voinţă politică. Ca ţară vecină şi partener al Ucrainei, încurajez ferm conducerea politică a Ucrainei să accelereze reformele economice şi sociale necesare, pentru a realiza transformarea democratică a societăţii şi prosperitatea ei pe termen lung. Beneficiile vor fi împărţite întregii societăţi ucrainene, inclusiv de către minoritatea română care locuieşte în Ucraina, şi vor contribui la încurajarea armoniei sociale, a stabilităţii şi a prosperităţii”, a precizat Florin Cîţu, în intervenţia sa.

Şeful Executivului a mai spus că Summitul Platformei Internaţionale Crimeea arată că există provocări şi ameninţări la adresa valorilor democratice şi a stabilităţii şi securităţii din regiunea Mării Negre.

Citește și:  Luis Lazarus neagă că are Covid-19. Diana Șoșoacă, mesaj din spital: „Uite ce primesc!“

„Suntem extrem de conştienţi de provocările şi ameninţările actuale la adresa valorilor noastre şi a stabilităţii şi securităţii regionale din regiunea Mării Negre: Summitul de astăzi este o dovadă clară. Aceste provocări pot fi depăşite doar prin acţiuni ferme şi consecvente, prin consolidarea rezistenţei noastre şi întărirea cooperării. Cel mai eficient răspuns pe care îl putem oferi este prin întărirea democraţiilor noastre, prin susţinerea deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecărui cetăţean, prin asigurarea funcţionării corespunzătoare a instituţiilor publice şi a statului de drept. Împotriva provocărilor comune trebuie să demonstrăm solidaritate şi să încurajăm dialogul şi cooperarea. România a depus eforturi consistente pentru a dezvolta o agendă bilaterală pozitivă şi reciproc avantajoasă cu Ucraina. Sunt încrezător că diferenţele pot fi rezolvate dacă le abordăm în mod constructiv, cu deschidere, având mereu în minte că împărtăşim aspiraţii, interese strategice şi valori comune. Am încredere că acest spirit ne va ghida şi pe viitor cooperarea. Doresc mult succes Ucrainei în coordonarea activităţilor Platformei Internaţionale Crimeea şi vă mulţumesc pentru atenţie!”, a completat prim-ministrul român.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close