Italia

Localitatea din Italia care a văzut pandemia doar la televizor

Există în Italia o localitate, într-o regiune puternic lovită de pandemie, care a văzut COVID-19 doar la televizor. Furia virusului care a cuprins regiunea Umbria nu a reușit să urce pe străzile întortocheate care duc la cel mai mic oraș, informează mediafax.

În Poggiodomo, Umbria, o mână de case stau cocoțate pe stânci. Orașul COVID-free din Umbria se află la o mie de metri deasupra nivelului mării, relatează La Repubblica.

Localitatea are 96 de locuitori. Furia virusului care a cuprins regiunea Umbria nu a reușit să urce pe străzile întortocheate care duc la cel mai mic oraș.

„Aici am văzut COVID-19 doar la televizor. Nu am avut nici măcar vreo suspiciune de contagiune”, spune primarul Emilio Angelosanti.

Primarul conduce localitatea de 96 de suflete de doi ani și ține să precizeze că, în anumite momente, ajunge „chiar și la 100 de locuitori”.

„În prima fază a pandemiei am insistat mult asupra regulilor de protecție, am distribuit măști, iar acum populația este vaccinată în proporție de 40%”, spune edilul.

În rest, a funcționat izolarea. Poggiodomo are un singur student navetist, nu are magazine, ci vânzători ambulanți care ajung în sat de două ori pe săptămână. Până și primarul face naveta în alte localități pentru medicamente și ziare.

Singurul originar din Poggiodomo victima a COVID-19 a murit la 99 de ani. Agnese era cea mai vârstnică localnică, însă nu mai stătea în Poggiodomo. Se întorcea aici doar vara și în rest trăia la Roma, unde virusul a reușit să ajungă la ea.

Citește și:  Proteste violente împotriva restricţiilor antiepidemice în oraşul italian Florenţa

Localitatea speră acum la redeschidere și se concentrează pe turism. Vara trecută a fost plină de turiști. În pensiune locurile sunt deja ocupate în totalitate și, spune primarul, există multe cereri pentru sezonul de vară.

„Cei care vin la noi caută un contact extrem cu natura. E mai ușor să întâlnești căprioare și vulturi aici decât COVID-19”, adaugă primarul.

„Distanțare pentru a ne proteja de COVID? Aici am suferit întotdeauna de distanțare”, spune și Bruno Saveri, consilier local, fost profesor de inginerie electrică.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close