Turcia

Erdogan afirmă că nu va lăsa ţări care ”susţin terorismul” să intre în NATO; negocierile cu Finlanda şi Suedia nu s-au ridicat la ”nivelul aşteptat”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan consideră că negocieri turce cu delegaţii din Finlanda şi Suedia, săptămâna aceasta, nu s-au ridicat la ”nivelul aşteptat” şi anunţă că Ankara nu poate accepta ca ţări care ”susţin terorismul” să intre în NATO, potrivit postului TRT Haber, relatează Reuters.

Turcia se opune unei aderări a Suediei şi Finalndei la NATO şi blochează un acord în vederea unei extinderi istrorice a Alianţei, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.

Prin aceste declaraţii, Erdogan îşi semnalează în continuare opoziţia faţă de aderarea la NATO a celor două ţări nordice.

”Atât timp cât Recep Tayyip Erdogan se află la conducerea Republicii turce, absolut că nu putem spune «da» unor ţări care susţin terorismul ca să intre în NATO”, a declarat şeful statului turc presei duminică, la întoarcerea dintr-o vizită în Azerbaidjan.

Reuters scrie că două surse i-au declarat că negocierile de miercuri au înregistrat progrese slabe şi că este neclar dacă vor avea loc alte negocieri.

Toate cele 30 de state membre NATO este necesar să aprobe o extindere a acestei organizaţii militare occidentale.

Turcia se opune candidaturilor Suediei şi Fnlandei, pe care le acuză că găzduiesc persoane care au legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi cu alte organizaţii pe care Ankara le consideră teroriste şi de faptul că au blocat exporturi de armament în 2019.

”Ei nu sunt cinstiţi şi sinceri. Nu putem repeta greşeala pe care am făcut-o în trecut cu privire la ţări care primesc şi hrănesc asemenea terorişti în NATO, care este o organizaţie în domeniul securităţii”, a subliniat el.

Citește și:  Prima rugăciune de Eid al-Adha în fosta bazilică Sfânta Sofia

Suedia şi Finlanda au condamnat terorismul şi au salutat posibilitatea de a se coordona cu Ankara.

Erdogan a subliniat că vrea ca războiul dintre Rusia şi Ucraina să se încheie cât mai rapid posibil, însă consideră că situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece.

”Luni voi discuta la telefon atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina. Noi vom continua să încurajăm părţile să opereze de dialog şi diplomaţie”, anunţă şeful statului turc.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close