Franta

Emanuel Macron: Musulmanii pot fi ‘şocaţi’ de caricaturile cu profetul Mohamed, dar că ele nu justifică violenţa

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat într-un interviu pentru Al-Jazeera, difuzat sâmbătă, că a înţeles că musulmanii pot fi „şocaţi” de caricaturile cu profetul Mohamed, dar că ele nu justifică violenţa, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Înţeleg că cineva poate fi şocat de caricaturi, dar nu voi accepta niciodată că se poate justifica violenţa. Libertăţile noastre, drepturile noastre, consider că este vocaţia noastră să le protejăm”, declară şeful statului francez în acest interviu.

Macron a spus că poziţia sa a fost interpretată greşit: el nu a susţinut niciodată publicarea de caricaturi considerate jignitoare de către musulmani, ci a apărat dreptul la libertatea de exprimare.

Preşedintele francez subliniază în special, potrivit lui Al-Jazeera, că acele caricaturi nu au fost publicate de guvern, ci de ziare libere şi independente.

Pe 22 octombrie, în timpul omagiului naţional adus lui Samuel Paty, decapitat la 16 octombrie de un islamist radical după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unui curs despre libertatea de expresie, Emmanuel Macron a declarat: „vom apăra libertatea (…) şi vom propaga laicitatea, nu vom renunţa la caricaturi, la desene, chiar dacă alţii bat în retragere”.

Acest angajament a stârnit o avalanşă de critici în multe ţări cu majoritate musulmană, unde au fost lansate apeluri la boicotarea produselor franceze şi la proteste.

Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian le-a cerut cetăţenilor francezi care locuiesc în străinătate să fie prudenţi, estimând că ameninţarea la adresa intereselor franceze este „peste tot”.

După atacul asupra profesorului Samuel Paty, un bărbat care striga „Allah Akbar! (Allah este mai mare) a decapitat o femeie şi a ucis alte două persoane în bazilica Notre-Dame-de-l’Assomption din Nisa, în urmă cu trei zile, în ziua în care musulmanii sărbătoreau naşterea profetului Mohamed. Iar sâmbătă, în cel mai recent incident de acest fel, un preot ortodox de naţionalitate greacă a fost împuşcat de două ori în timp ce îşi închidea biserica, la Lyon.

Citește și:  Un licean de 16 ani, rănit cu lovituri de cuţit în clasă într-o şcoală din suburbia nordică a Parisului
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close