Sanatate

EMA avertizează: au apărut noi efecte adverse ale vaccinurilor!

Asculta informatia

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a transmis o alertă în ce privește vaccinurile anti-Covid, după ce au fost depistate noi efecte adverse ale acestora. Astfel, pe lista reacțiilor adverse ale vaccinurilor AstraZeneca și Johnson va apărea și mielita transversă, o afecțiune neurologică ce se manifestă prin inflamarea măduvei spinării. În formele severe, mielita afectează membrele superioare și există riscul paraliziei mușchilor respiratori și al decesului.

Informațiile referitoare privind reacțiile adverse vor trebui modificate în cazul vaccinurilor AstraZeneca (Vaxzevria) și Johnson (Janssen), a transmis Agenția Europeană a Medicamentului. EMA a cerut introducerea mielitei transverse în lista efectelor secundare ale acestor vaccinuri, cu scopul de a crește gradul de conștientizare în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății și al persoanelor care se vaccinează cu aceste vaccinuri.

Comitetul de evaluare a riscurilor de farmacovigilență (PRAC) a evaluat datele disponibile despre cele două vaccinuri, referitoare la cazurile raportate la nivel global, inclusiv cazurile raportate în baza de date europeană referitoare la reacțiile adverse suspectate, concluzionând că o relație cauzală între aceste două vaccinuri și mielita transversă reprezintă cel puțin o posibilitate rezonabilă. Mielita transversă este o afecțiune neurologică rară, caracterizată printr-o inflamație a uneia sau a ambelor părți ale măduvei spinării. Această afecțiune poate provoca slăbiciune la nivelul brațelor sau picioarelor, simptome senzoriale (furnicături, amorțeală, durere sau pierderea senzației de durere) sau tulburări ale funcției vezicii urinare sau a intestinului. Formele severe evoluează cu un sindrom de secționare transversală funcțională a măduvei. Totodată, pot fi afectate și membrele superioare și poate apărea paralizia mușchilor respiratori, cu evoluție de cele mai multe ori gravă, care conduce la decesul pacientului. Persoanelor vaccinate cu oricare dintre aceste vaccinuri li se recomandă să solicite imediat asistență medicală dacă dezvoltă simptome sugestive pentru această afecțiune.

Citește și:  Nouă formă de hepatită care afectează copiii ar putea fi cauzată de vaccinul Covid

Problemele, de la prima doză

Comitetul de evaluare a riscurilor de farmacovigilență (PRAC) din cadrul Agenției Europene a Medicamentului a semnalat și faptul că cele mai multe cazuri de sindrom de tromboză cu trombocitopenie au fost raportate după prima doză cu AstraZeneca, și mai puține după cea de-a doua doză. ”O analiză a datelor cumulate a evidențiat că majoritatea cazurilor suspectate de sindromul de tromboză cu trombocitopenie (STT) au fost raportate la nivel mondial după administrarea primei doze, fiind observate mai puține cazuri după a doua doză. Concret, din 1.809 cazuri de apariție a sindromului de tromboză cu trombocitopenie raportate la nivel mondial, 1.643 au fost raportate după administrarea primei doze și 166 după administrarea celei de-a doua. Conform informațiilor actuale despre produs, administrarea unei a doua doze de vaccin AstraZeneca este contraindicată la persoanele care au dezvoltat STT în urma vaccinării cu acest vaccin”, se arată în comunicatul Agenției Europene a Medicamentului.

2,4 milioane de români, vaccinați cu AstraZeneca și Johnson

Până în prezent, 433.000 de români s-au vaccinat cu AstraZeneca și peste 1,9 milioane cu Johnson. Din datele oficiale reiese că au fost raportate 8.527 de reacții adverse de tip general după vaccinarea cu Pfizer, 1.954, după Moderna, 6.034, după AstraZeneca și 1.141 reacții adverse de tip general, după Johnson. În România raportarea reacțiilor adverse este descurajată de către autorități, astfel că, potrivit prof. dr. Virgil Păunescu, sub 1% dintre acestea ajung să fie înregistrate.

SURSA

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

46 − = 41

Close