AmericaSanatate

Elon Musk spune că nu se va vaccina împotriva coronavirusului și îl numește pe Bill Gates „cretin”

În timp ce toată lumea se dă de ceasul morții pentru a găsi vaccinul-minune împotriva covid-19,  fondatorul SpaceX, Elon Musk, considerat, așa cum e la modă azi ”un negaționist” al pandemiei, vine cu un anunț tranșant: nu se va vaccina nici el, nici familia sa, în cazul descoperirii unui astfel de vaccin. Argumentul său forte: toată lumea moare.

Miliardarul în vârstă de 49 de ani a făcut acest comentariu în timpul unei apariții pe podcastul de opinie New York Times „Sway”, scrie New York Post. „Nu sunt în pericol nici eu, nici copiii mei”, a spus Musk justificându-și decizia de a nu se lăsa vaccinat.

De asemenea, CEO-ul Tesla a condamnat lockdown-ul la nivel național, considerând că e o „situație fără câștig” care „mi-a afectat credința în umanitate”.

Musk afirmase la începutul izbucnirii pandemiei că impunerea carantinei și a închiderilor pe scară largă sunt „lipsite de etică” și  reprezintă un „arest la domiciliu de facto”. Musk a sugerat un blocaj mai direcționat în care doar „cine este în pericol” să fie „pus în carantină până la trecerea furtunii”.

Jurnalista care l-a intervievat i-a criticat remarcile privind pandemia, spunând că „oamenii pot muri din această cauză”. „Toată lumea moare”, a replicat Musk.

Fondatorul Space X nu l-a uitat nici pe Bill Gates, care l-a atacat cu ceva timp în urmă pentru scepticismul său față de coronavirus, și pe care Musk l-a numit, în martie, „cretin”. (Citește mai mult: ActiveNews.ro)

Citește și:  Mărturii din lagărele medicale Covid-19. Viețile lor nu contează?!
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close