Europa

Drona militară, care s-a prăbuşit în Zagreb, a survolat nestingherită România şi Ungaria

Asculta informatia

O dronă militară de producţie rusească şi aflată probabil în dotarea armatei ucrainene s-a prăbuşit joi seară într-un parc al capitalei croate Zagreb, după ce survolat România şi Ungaria, a declarat vineri premierul croat Andrej Plenkovic, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Aparatul militar fără pilot care s-a prăbuşit ieri (joi – n.r.) este (…), conform informaţiilor de care dispunem, de producţie rusească. Nu ştim deocamdată dacă aparţine armatei ruse sau ucrainene”, a spus Plenkovic în faţa presei în Franţa, unde participă la summitul UE.

Drona ”a pătruns în Croaţia venind dinspre Ungaria, şi, potrivit premierului (ungar, Viktor) Orban, a intrat în Ungaria venind dinspre România”, a adăugat premierul croat.

Capitala Croaţiei se află la circa 550 de kilometri în linie dreaptă de cea mai apropiată frontieră a Ucrainei, ţară confruntată din 24 februarie cu invazia declanşată de Rusia. Conform Ministerului croat al Apărării, drona a intrat în spaţiul aerian al Croaţiei prin partea de est a ţării, zburând cu o viteză de circa 700 de kilometri pe oră, la o altitudine de circa 1.300 de metri.

”De ce s-a întâmplat acest lucru, dacă este vorba despre o eroare sau o pierdere a controlului, nu o putem spune cu certitudine în acest moment”, a mai afirmat premierul croat.

Potrivit presei locale, care citează un expert militar, drona pare fi de tipul Tupolev Tu-141 şi aparţine armatei ucrainene. Această dronă de recunoaştere de fabricaţie sovietică a fost modernizată de Ucraina şi folosită începând cu anul 2014. Drona este telecomandată şi aterizează cu ajutorul unor paraşute.

Potrivit şefului Statului Major al armatei croate, Rober Hranj, este vorba despre un ”incident foarte serios” şi investigaţia continuă.

MApN vine cu precizări. Iată cimunicatul de ultimă oră transmis de oficialii de la Bucureşti:

Citește și:  Curtea Internaţională de Justiţie va pronunţa verdictul său miercuri în procesul dintre Kiev şi Moscova privind invazia Ucrainei

Cu privire la informațiile referitoare la evoluția în spațiul aerian al României, în cursul nopții de joi, 10 martie, al unei aeronave fără pilot, facem următoarele precizări:

‘Sistemul de supraveghere a spațiului aerian al României a reperat joi, 10 martie, un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), care a evoluat în spațiul aerian național pentru o perioadă de timp foarte scurtă, sub trei minute.

          Aeronava a intrat în spațiul aerian al României, venind dinspre Ucraina, în jurul orei 23.23 și a părăsit spațiul aerian național în jurul orei 23.26, îndreptându-se către Ungaria.

          Evoluția acestui obiect aerian pentru un timp foarte scurt în spațiul aerian național, viteza ridicată, înălțimea de zbor redusă, asociate cu relieful accidentat și condițiile meteo de la acel moment, nu au permis utilizarea altor măsuri procedurale pentru identificarea în zbor a acestui obiect aerian.’

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 3 = 3

Close