America

DONALD TRUMP îi cere DEMISIA lui Biden

Fostul preşedinte american, Donald Trump, a estimat duminică că succesorul său la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să demisioneze ca urmare a victoriei talibanilor în Afganistan, dar şi pentru gestionarea defectuoasă a altor dosare, precum cel al pandemiei, informează AFP, potrivit agerpres.

„Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar şi din cauza creşterii ameţitoare a COVID-ului, a dezastrului de la graniţă, a suprimării independenţei noastre energetice şi a paraliziei economiei noastre”, a scris fostul preşedintele republican într-un comunicat.

„Aceasta ar trebui să fie uşor având în vedere că încă de la început nu a fost ales în mod legitim”, mai susţine Donald Trump, care continuă să afirme în mod eronat că a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020.

Deşi fostul lider de la Casa Albă a supervizat negocierile cu talibanii în vederea retragerii soldaţilor americani din Afganistan, în prezent intenţionează să dea vina pe succesorul său pentru dezastrul militarilor afgani.

„Ceea ce a făcut Joe Biden în Afganistan este mitic. Va rămâne una din cele mai mari înfrângeri din istoria americană”, l-a ironizat duminică, într-un comunicat precedent, Donald Trump pe actualul preşedinte al SUA. 

Citește și:  Administraţia Trump câştigă în recurs dreptul de EXPULZARE a migranţilor
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close