Romania

Dominic Fritz își bate joc și de Revoluție: după 32 de ani, la Timișoara, nu au mai răsunat sirenele care anunțau căderea comunismului

Sirenele antiaeriene ar fi trebuit să sune în tot oraşul Timişoara pentru a marca 32 de ani de la momentul în care Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism, însă sirena din Piaţa Victoriei nu a mai sunat. Mai mulţi revoluţionari adunaţi în balconul Operei, un simbol al Revoluţiei, au strigat ”Ruşine să vă fie”, când au constatat că acestea nu vor mai suna.

”Ruşine să vă fie!”, au strigat din balconul Operei câţiva revoluţionari veniţi să celebreze trecerea celor 32 de ani de la momentul în care Timişoara devenea primul oraş liber de comunism din România. A fost pentru prima oară când sirenele nu au sunat în centru, aşa cum se întâmpla până acum, informează News.ro.

De vină ar fi fost o problemă tehnică a instalaţiei de sonorizare şi alarmare aflată în gestiunea Primăriei Timişoara.

“Primăria gestionează modul de acţionare a sirenelor. Din câte am înţeles, e o problema tehnică strict pe cea amplasată în Piaţa Operei. De dimineaţă, când au verificat softul, era OK şi la ora 12.00 s-a întâmplat ceva. Primăria, prin SVSU, are în gestiune mentenanţa sirenelor”, au declarat reprezentanţii ISU Timiş.

După ce minute în şir au privit Piaţa Victoriei şi patinoarul pe care se aflau câţiva tineri, revoluţionarii care s-au adunat în balconul Operei din Timişoara la miezul zilei s-au arătat nemulţumiţi că n-au sunat sirenele şi s-au retras.

An de an, la ora 12.00, sirenele antiaeriene din Timişoara sună timp de trei minute pentru a marca momentul în care Timişoara devenea primul oraş din România liber de comunism, în urma evenimentelor din Decembrie 1989.

 

Citește și:  Atenţie la aceşti NEMERNICI! USR propune obligativitatea certificatului verde pentru toți angajații
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close