Romania

Discuțiile despre identitatea de gen, interzise în școli. Iohannis și-a pus semnătura pe lege

Legea care interzice discuțiile sau referirile la teme legate de identitatea de gen în școli și universități a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ interzice desfășurarea, în unitățile de învățământ, a activităților care urmăresc răspândirea teoriei sua opiniilor privind identitatea de gen, dar și a prozelitismului religios. Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis modifică și completează Legea educației naționale.

„În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate”, se arată în actul normativ care urmează să intre în vigoare.

Potrivit legii, în școli nu sunt permise activitățile de natură politică, prozelitismul religios și nici activităţile care urmăresc răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi.

De asemenea, mai sunt interzise, acele care pun în pericol sănătatea și integritatea fizică și psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic dar și altele care contravin principiilor prevăzute la art.3 al Legii Educației Naționale.

Articolului 3 al Legii educaţiei naţionale enumeră principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, cât şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România.

Între acestea sunt enumerate principiile echităţii, al calităţii, al relevanţei, eficienţei, descentralizării și răspunderii publice, principiul garantării identităţii culturale a tuturor cetăţenilor români şi dialogului intercultural, al asigurării egalităţii de şanse, al autonomiei universitare și al libertăţii academice, transparenţei, libertăţii de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice etc.

Citește și:  Sânmihaiu Român: O mamă și fetița ei de doi ani, rănite într-un accident

Legea a fost contestată de președintele Klaus Iohannis la Curtea Constituțională, acesta arătând că reprezintă o discriminare și încalcă dreptul la liberă exprimare.

„Echivalează cu instituirea unei cenzuri a opiniilor/teoriilor în cercetarea teoretică pe tema identității de gen”, a precizat președintele în contestația formulată.

O lege aprig disputată în Parlament

Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis a fost adoptată de Parlament la jumătatea lunii trecute, pe 16 iunie, după dezbateri încinse între parlamentari.

Amendamentul care interzice „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași” a fost introdus de un senator PMP, Vasile Cristian Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău.

Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu le-a cerut parlamentarilor să voteze proiectul „prin care se încearcă protejarea minţilor copiilor, cel mai adesea minori, a spaţiului şcolar, împiedicarea celor care au ideea de a face orice fel de prozelitism în şcoli”.

Pe de altă parte, legea a fost aspru criticată de senatorul USR Vlad Alexandrescu care a scirs într-o postare pe Facebook, că prin această modificare, vor fi interzise cursurile despre identitatea de gen și egalitatea de șanse.

„Vor fi interzise, împotriva autonomiei universitare, cursurile despre identitatea de gen și egalitatea de șanse. Domeniile universitare care oferă studii de gen, masterate specializate vor fi desființate. Persoanele pregătite pentru a ocupa poziții de expert în egalitatea de șanse vor deveni suspecte și va trebui să se recalifice”, a scris senatorul USR.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close