Romania

DESCINDERI la proxeneții din Buzău. Au obligat mai multe tinere să se prostitueze în Germania şi Elveţia

Şapte proxeneţi din Buzău au fost ridicaţi joi, fiind bănuiți că au obligat mai multe tinere să se prostitueze în Germania şi Elveţia. Înainte de a le obliga să se prostitueze, proxeneții le-au promis fetelor întemeierea de familii, însă pentru acest lucru era nevoie de bani. 

Poliţiştii din Buzău și procurorii DIICOT au făcut, joi, șapte percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în proxenetism și spălare bani.

Percheziţiile au avut loc în orașul Râmnicu Sărat, la membrii unei grupări infracţionale cu preocupări în proxenetism şi spălare de bani.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2021, șapte persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 56 de ani ar fi pus bazele unei grupări infracţionale, în scopul exploatării sexuale a mai multor tinere. Astfel, ar fi recrutat șase tinere, pe care le-ar fi transportat în Germania şi ulterior în Elveţia, unde ar fi fost determinate să se prostitueze.

Prejudiciul a fost estimat la 400.000 de euro

 

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate înscrisuri, telefoane mobile și alte medii de stocare.

Conform DIICOT, victimele erau atrase cu promisiunea întemeierii unei familii, deziderat ce era condiționat de acumularea prealabilă de importante sume de bani, sume ce nu ar fi putut fi obținute în alt mod decât prin practicarea prostituției.

Interesul real al proxenetului era dezvăluit pe durata desfășurării activității de prostituție când victimele erau supuse la presiuni din ce în ce mai mari pentru obținerea de venituri cât mai consistente, presiuni însoțite în cele mai multe cazuri de „corecții fizice”.

Banii obținuți erau investiți de către suspecți în imobile ori autoturisme de lux, pe numele lor ori pe numele altor persoane și revândute ulterior, urmărindu-se, astfel, ascunderea sau disimularea originii ilicite a acestora.

Poliţiştii au pus în aplicare 7 mandate de aducere, suspecții au fost duși la DIICOT Buzău, pentru audieri.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close