Europa

Depozit plin cu arme şi simboluri naziste gasite in SPANIA

Poliţia spaniolă a descoperit un depozit plin cu obiecte naziste şi a arestat trei presupuşi lideri ai unei reţele internaţionale de trafic de armament care vindea arme traficanţilor de droguri din zona Costa del Sol (sud), a anunţat marţi Garda civilă spaniolă, transmite Reuters.

După o anchetă de un an pornită în urma unui val de violenţe cu arme de foc în regiune, poliţia a percheziţionat trei locaţii, descoperind 160 de puşti, aproape 10.000 de gloanţe şi 1,5 kilograme de explozibil.

Depozitul unde au fost găsite armele era plin cu artefacte naziste, de la portrete ale lui Adolf Hitler până la uniforme militare germane şi medalii, expuse ca într-un muzeu, conform imaginilor difuzate de poliţia spaniolă.

Cei arestaţi sunt doi germani, dintre care unul are legături cu grupări de extrema dreaptă, şi un britanic. Cei trei au fost acuzaţi de trafic de arme şi de droguri şi de falsificare de documente oficiale.

Potrivit poliţiei, grupul procura arme din Europa de est pentru a le modifica apoi într-un atelier în Malaga şi a le vinde mai departe traficanţilor de droguri.

Citește și:  Concluzia autorităților europene. Restricțiile din pandemie nu ar fi trebuit impuse prin lege
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Close