Europa

Danemarca. Manifestaţii violente la ambasada Israelului, în spijinul Palestinei. Protestatari arestaţi

Trei persoane au fost arestate în capitala daneză în urma violenţelor din cursul unei manifestaţii în sprijinul palestinienilor, unii protestatari aruncând cu pietre în direcţia forţelor de ordine şi ambasadei israeliene, potrivit poliţiei şi presei locale, notează AFP

Poliţia a continuat să fie prezentă la locul manifestaţiei pe tot parcursul nopţii, a declarat inspectorul de poliţie Paw Kaltoft pe canalul public danez DR, după ce a anunţat arestarea a trei persoane.

Manifestaţia, care a avut loc în faţa ambasadei Israelului la Copenhaga, a fost dispersată din cauza “tulburării” ordinii publice, au declarat poliţia locală pe Twitter, precizând că numeroşi membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi la faţa locului.

Potrivit presei locale, circa 4.000 de persoane au participat la manifestaţie. Un grup de 50 până la 100 de persoane a început să arunce cu pietre asupra clădirii ambasadei şi poliţiei, a precizat aceasta.

Potrivit televiziunii publice DR, poliţia a recurs la gaze lacrimogene şi bastoane pentru a dispersa manifestanţii.

“Toată lumea are dreptul să se exprime paşnic în Danemarca”, a scris pe Twitter Jeppe Kofod, ministrul de externe danez, adăugând că aruncarea cu pietre asupra poliţiei şi ambasadei israeliene a fost “complet inacceptabilă”. “Condamn acest lucru clar şi ferm”, a insistat el.

Demonstraţia, numită “Solidaritate cu Palestina”, a fost organizată ca răspuns la conflictul în curs din Israel şi teritoriile palestiniene şi a lansat un apel în special guvernului danez să condamne statul evreu.

În Cisiordania, un teritoriu ocupat de Israel de peste 50 de ani, ciocnirile au fost foarte violente vineri, cu 11 palestinieni ucişi, majoritatea de gloanţe reale trase de soldaţii israelieni, şi peste 150 de răniţi, potrivit autorităţilor palestiniene.

Imagini video de la manifestaţii:

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close