Religie

„Dacă nu aș fi creștin, aș spune că Papa Francisc este Antihristul”

Evenimentele se precipită cu o rapiditate uluitoare: asistăm la un război al civilizațiilor desfășurat în paralel cu o năvălire a globalismului peste națiunile suverane.

„Suntem cu toții conștienți, cred, că am intrat într-un moment al istoriei cum nu a mai fost niciodată. Un moment în care tirania globalistă, «Statul Paralel» speră să triumfe, sprijinit, vai, de «Biserica Paralelă» a unui papă antihrist.”

Aceste cuvinte, de o gravitate fără precedent, au fost rostite de părintele Joseph, călugăr din ordinul capucinilor, în cadrul unei manifestații la Paris, pe 22 noiembrie, împotriva interzicerii slujbelor în biserici din cauza restricițiilor COVID.

Venit de pe un alt front, cel din Nagorno-Karabah, filosoful francez, Michel Onfray, face niște afirmații asemănătoare într-un interviu pentru Nouvelles d’Armenie, publicație a comunității armene din Franța.

Onfray afirmă că trăim o ciocnire a civilizațiilor, în care Papa Francisc joacă rolul de aliat al demolatorilor civilizației creștine.

Iată mai joc un interviu cu filosoful care, nota bene, este departe de a fi un conservator.

În câteva cuvinte, cum puteți caracteriza ce se petrece în Artsakh (alt nume pentru Nagorno-Karabah)?

Este urmarea genocidului din 1915 cu mijloacele acestui început al secolului XXI: drone și bombe cu fosfor ca hiper-tehnologie ucigașă venită din cer și vândută mai ales de Canada și de Israel, dar și la sol, prin jihadiștii reveniți din Siria.

Este, de asemenea, un război al civilizațiilor între creștinism, Armenia fiind primul stat care l-a îmbrățișat, și islam, care, după hegira, nu își mai ascunde dorința de a se instala pe toată planeta prin cuceriri războinice.

Văd în aceasta confirmarea tezelor susținute de Samuel Huntington în Ciocnirea civilizațiilor (1996). Armenia, care din punct de vedere geografic este situată în Asia, dar din punct de vedere cultural face parte din Europa, se află pe o linie de ruptură în logica tectonică a plăcilor civilizaționale.

Citeste mai departe pe: evz.ro

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close