Europa

Croaţia nu a aderat la UE pentru a primi bani, mai importante sunt valorile Uniunii

Croaţia nu a aderat la Uniunea Europeană pentru a primi cât mai mulţi bani de la blocul comunitar, ci pentru valorile şi principiile pe care a fost fondată Uniunea, a afirmat joi premierul croat Andrej Plenkovic în cadrul unei conferinţe consacrate dezvoltării regionale şi fondurilor europene, desfăşurată la Opatija, pe ţărmul Adriaticii, informează vineri HINA, potrivit agerpres.

UE este bazată pe democraţie, protecţia drepturilor omului, statul de drept, economie de piaţă şi, cel mai important, principiul creştin al solidarităţii, a subliniat premierul croat.

Acesta a menţionat că Croaţia a obţinut de la bugetul UE cu circa 50 de miliarde de euro mai mult decât a contribuit, dând ca exemplu criza COVID-19, şi a apreciat că ţara sa va ajunge din urmă statele care s-au dezvoltat în sisteme democratice în jurul anului 2030.

Plenkovic a amintit între altele că în Croaţia pandemia de COVID-19 a costat 35 de miliarde de kuna (circa 4,7 miliarde euro), iar pagubele provocate de două recente seisme au costat 129 de miliarde de kuna.

El a mai subliniat că ţara sa reuşit să treacă prin criza coronavirusului fără probleme majore şi disponibilizări, în timp ce sezonul turistic din acest an a depăşit aşteptările şi creşterea economică ar putea depăşi proiecţiile.

Premierul croat a adăugat că guvernul său doreşte să lase moştenire aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen şi la zona euro. Ministrul croat al finanţelor, Zdravko Maric, a indicat în discursul său la conferinţă că vizează introducerea euro în 2023. 

Citește și:  VIDEO: Iulian Bulai a fost cerșetor la Oslo înainte de a ajunge parlamentar USR-PLUS.
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close