Croatia

Croaţia este pregătită deplin să funcţioneze de la 1 ianuarie 2023 ca stat membru al Spaţiului Schengen

Asculta informatia

Croaţia este pregătită deplin să funcţioneze de la 1 ianuarie 2023 ca stat membru al Spaţiului Schengen, în ceea ce priveşte activităţile poliţiei, a declarat joi ministrul de interne croat Davor Bozinovic, potrivit agenţiei de presă Hina, potrivit agerpres.

”Totul este pregătit. Este un proces la care am lucrat în paralel cu finalizarea tuturor activităţilor legate de decizia de la nivelul Consiliului miniştrilor de interne din UE. Toate acţiunile, atunci când vine vorba despre poliţia croată, au fost iniţiate la timp şi sunt îndeplinite”, a spus Bozinovic în timpul unei vizite la Academia de Poliţie din Croaţia.

El a participat la primirea a încă 175 de noi vehicule care vor intra în dotarea poliţiei naţionale croate.

”Îndeplinim lucrurile pentru care ne aflăm aici, creând cele mai bune condiţii pentru poliţia croată. Am stabilit standarde în dinamica şi calitatea achiziţiilor, astfel încât poliţia croată nu va mai fi în poziţia de a folosi echipamente vechi şi neadecvate şi vom continua această politică”, a spus demnitarul croat.

În urmă cu o săptămână, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie 2023. În aceeaşi reuniune a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE, aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost respinsă, cu două voturi împotrivă, al Austriei şi al Ţărilor de Jos.

Citește și:  Croaţia: O femeie în vârstă de 99 de ani s-a vindecat de COVID-19
Tags

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 4 = 6

Close