Europa

Coronavirus: Austria refuză intrarea fără test negativ a germanilor din districtul Gütersloh

Austria a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că îi va obliga pe unii germani locuind într-o regiune afectată de un focar de coronavirus să prezinte un test negativ de COVID-19 pentru a primi permisiunea să treacă peste frontieră, scrie AFP via agerpres.ro

“Urmăm o linie comună”, a spus ministrul sănătăţii, Rudolf Anschober, la postul ORF, întrebat despre posibilitatea de a respinge turiştii care vin din districtul Gütersloh, în vestul Germaniei.

El a precizat că aceste persoane vor trebui să prezinte un test cu o vechime de cel mult 48 de ore.

Măsurile de izolare se aplică din nou în acest district cu 360.000 de locuitori, situat în landul Renania de Nord-Westfalia.

Decizia austriacă nu are în vedere însă un alt district german care a fost şi el obligat să introducă din nou carantina, Warendorf, deoarece numărul de cazuri de acolo s-a redus rapid.

Germania, până în prezent relativ ferită de coronavirus, a descoperit un focar de contaminare important în abatorul grupului Tonnies, cu 6.700 de angajaţi. Numeroşi salariaţi vin din Bulgaria şi România şi trăiesc în cămine muncitoreşti.

La 22 iunie, autorităţile locale au anunţat că 1.553 de persoane erau contaminate de COVID-19 în districtul Gütersloh, marea majoritate fără simptome. Dintre aceştia, 21 erau internaţi în spital şi şase la terapie intensivă.

Citește și:  Economistul şef al Băncii Mondiale spune că pandemia se transformă într-o criză economică ce va genera o criză financiară: ”Acesta este un război”
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close