Coreea de Nord continuă să organizeze execuţii publice – Europa News
Asia

Coreea de Nord continuă să organizeze execuţii publice

Coreea de Nord continuă să organizeze execuţii publice, însă încearcă acum să le facă mai puţin vizibile pentru lumea exterioară, a relatat o organizaţie cu sediul la Seul, ceea ce sugerează că Phenianului îi pasă mai mult de imaginea sa pe plan extern, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Această organizaţie, Transitional Justice Working Group (TJWG), a analizat imagini prin satelit şi a adunat 442 de mărturii cu privire la 23 de persoane împuşcate sau spânzurate în public după instalarea la putere a lui Kim Jong Un, în decembrie 2011.

Transfugi nord-coreeni au relatat că aceste execuţii s-au desfăşurat în locuri strict supravegheate, autorităţile făcând tot posibilul pentru a împiedica scurgerea oricărei informaţii către exterior, potrivit unui raport al TJWG publicat miercuri.

„În ultimii ani, Coreea de Nord pare să fi ales în mod strategic locuri îndepărtate de zonele de frontieră pentru a pune în aplicare aceste execuţii”, arată organizaţia pentru apărarea drepturilor omului.

„În plus, supravegherea şi controlul spectatorilor din timpul acestor evenimente sunt înăsprite pentru a evita ca informaţii asupra execuţiilor publice să fie difuzate în afara ţării”, adaugă organizaţia, avansând drept motiv „supravegherea internaţională mai mare” asupra încălcărilor drepturilor omului în Coreea de Nord.

Coreea de Nord este acuzată de mai multă vreme că organizează execuţii publice pentru a-şi supune populaţia prin teroare. Kim Jong Un a ordonat chiar executarea mai multor apropiaţi ai săi, inclusiv a puternicului său unchi Jang Song Thaek în 2013.

Coreea de Nord neagă aceste acuzaţii, pe care le califică drept minciuni răspândite de transfugi, şi afirmă că respectă drepturile omului. Această ţară nu publică nicio statistică asupra pedepsei cu moartea.

Citește și:  Coreea de Nord, un pericol nuclear pentru omenire

Din totalul celor 23 de execuţii raportate de TJWG, 21 au avut loc prin împuşcare şi alte două prin spânzurare. Ele s-au desfăşurat adesea în faţa a sute de spectatori, iar familiile condamnaţilor erau forţate să asiste.

Şapte dintre persoanele executate fuseseră condamnate pentru că au distribuit sau vizionat înregistări video din Coreea de Sud, strict interzise de regimul nord-coreean.

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close