RusiaUcraina

Consilierul lui Zelenski care a participat la discuțiile ruso-ucrainene spune că negocierile au fost „dificile”

Asculta informatia

Consilierul lui Zelenski care a participat la negocierile de luni cu Rusia, Mihailo Podoleac, spune că discuțiile cu partea rusă au fost foarte „dificile” și că rușii își păstrează retorica „părtinitoare” despre agresiunea pe care au comis-o împotriva Ucrainei.

„Negocierile sunt dificile. Totuși, nu au existat ultimatumuri obligatorii. Din păcate, partea rusă este încă foarte părtinitoare în ce privește acțiunile distructive pe care le-a făcut”, a scris Podoleac, pe Twitter.

Luni, delegații din partea Ucrainei și Rusiei s-au întâlnit aproape de granița bielorusă pentru a încerca să negocieze un armistițiu.

„Delegațiile ucrainene și rusești au încheiat astăzi prima rundă de negocieri, scopul lor a fost încetarea focului pe teritoriul Ucrainei și a acțiunilor militare.

Am stabilit o serie de priorități pe care le vom analiza, pentru a lua decizii, pentru a vedea cum putem pune în practică înțelegerile.

Părțile merg în capitalele lor și părțile s-au înțeles ca în viitorul imediat apropiat să mai avem o rundă de negocieri unde temele abordate vor face pași concreți.

Urmatoarea rundă de negocieri va fi la granița Belarus-Polonia”, a declarat consilierul președintelui Zelenski, Mihail Podoleac.

„Tocmai s-au încheiat negocierile cu partea ucraineană care au durat aproximativ 5 ore. În acest timp noi am mers pe toate punctele protocolului.

Am găsit niște puncte prin care putem prognoza unele obiective comune și cel mai important este că am convenit să continuăm procesul de negociere.

Următoarea rundă urmează să aibă loc în curând, la hotarul bieloruso-polonez, existând o înțelegere comună.

Până atunci, reprezentanții fiecărei delegații se vor consulta pe toate punctele expuse la negocieri cu conducerea țării”, a transmis și delegația rusă.

Citește și:  Twitter amendat in Rusia cu 10 milioane de ruble
Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 2 = 3

Close