ReligieRomania

Complicitatea mitr. Teofan la umilirea pelerinilor de la Iași. Fatalismul ierarhiei înseamnă abandon

A ieșit ceva tulburare la Iași. Nu mare lucru, ci rumoare și mișcare mai dezorganizată a mulțimii (nn. protest spontan al unor oameni umiliți în primul rând de ierarhul locului și apoi de jandarmi – este ca și cum ți-ai umili copilul în fața colegilor săi de școală, care apoi îi vor da șuturi pentru că știu că nu-l apără nimeni). Era inevitabil, iar prestația IPS Teofan „a ajutat” foarte mult în acest sens.

De la autorități nu mă aștept la o minimă inteligență socială, la prudență sau la bună credință. Dar de ce trebuie ca și ierarhia să se bage în această horă? Chiar a pierit de tot orice tact, orice demnitate? De ce trebuie ca ierarhia să își pună singură ștreangul de gât, mulțumind din inimă partidului? E pervertitor și imoral.

Altfel, după cum am mai spus-o și altă dată, istoria e un sfetnic bun. Există numeroase exemple de revolte pe timp de ciumă sau holeră, iar acestea sunt strâns legate de regimuri drastice și nechibzuite de carantinare și aplicare de metode polițienești populației, precum și de interdicția grosolană a actelor religioase. Există cel puțin un caz notoriu de mitropolit care a căzut victimă unor astfel de revolte deoarece aplica astfel de ordine.

Nu este cazul astăzi de revolte asemănătoare cu cele din trecut. Și nici nu ar trebui să se ajungă acolo, Doamne, ferește, mai ales că actuala epidemie nu se aseamănă cu ciuma și holera nici la o mie de ani lumină distanță. Brutalitatea și lipsa de tact sunt, însă, mult mai asemănătoare.

Cred că ierarhia ar trebui să înțeleagă în ceasul al 13-lea că nu poate merge așa. Că drumul pe care au apucat, dacă nu vor spune „până aici”, va duce la ieșirea din Biserică. Nu, nu îndemn la haiducisme, nici măcar la nesupunere civică (deși asta ar fi o opțiune legitimă, după părerea mea), nici nu justific „nepomenirea”, ci la un lucru simplu, elementar: NU MAI FACEȚI VOI, PĂSTORII, TREABA PERSECUTORULUI. Vrea să închidă bisericile? Să o facă ei, nu noi. Vor să interzică pelerinajul? Să o facă ei. DAR NU PARTICIPAȚI DE BUNĂ VOIE LA AȘA CEVA. Nu mai închideți voi ușile bisericilor. Nu mai puneți voi sub lacăt sfintele moaște, sfântul potir. Datoria voastră este să asigurați turmei accesul la biserică, nu să faceți poliție și disciplină pseudo-sanitară cu ea.

Citește și:  Klaus Iohannis a promulgat Legea privind carantinarea şi izolarea

Fatalismul înseamnă abandon

Este cât se poate de clar că, nici măcar acum, când răul veacului este atât de avansat, când pactul social dintre biserică și stat este în mod vizibil rupt, când încep interdicțiile deliberat îndreptate către creștini, ierarhia noastră nu are un „plan B”. Nici măcar acea parte a ierarhiei care este de angajament duhovnicesc, mai puțin încremenită în birocratism și rigidități, nu dă niciun semnal că, înțelegând ce petrece acum, caută să-și pregătească turma pentru ce va urma.

Acest tip de atitudine este dezarmantă, demobilizantă. Sentimentul transmis este de neputință extremă, de predare necondiționată, de abandon. „Asta e fraților, atâta am putut, mulțumim tuturor, inclusiv celor care ne-au pus cizma pe gât.” Eventual luăm asta drept manifestare a voii lui Dumnezeu și bineplăcut Sfintei Parascheva. Fără a intra în detalii teologice, a mulțumi abuzatorului este foarte rău. Abuzatorului i se cuvin doar aceste cuvinte: „nu ți se cade”. Și dacă nu le poți rosti, atunci mai bine nu spui nimic.

Ceea ce îngrijorează în această reacție pasivă, resemnată, este lipsa de orizont, acest subînțeles „nu se poate altfel”, „nu există alternativă”, ceea ce se întâmplă se întâmplă cu necesitate, și dacă e necesar, rezultă că e și rațional, adică parte a planului lui Dumnezeu.

Dacă planul lui Dumnezeu poate fi inclusiv declanșarea unei persecuții, este una. Dar ca tu, om al Bisericii, să nu ai niciun fel de viziune alta decât cea cu care te-ai obișnuit până acum, e cu totul altceva. La nivel ierarhic, pare că există mentalitatea potrivită căreia singura modalitate prin care Biserica se poate manifesta e în conivență cu statul, în prietenie cu politicienii și de mână cu milițienii și securiștii. Dacă Cezarul rupe prietenia, cădem în fatalism depresiv, de parcă scrie în Evanghelie, pe undeva, „căutați alianța cu Cezarul, căci în prieteșugul ăsta stă biserica voastră”.

Citește și:  Ludovic Orban: Alocațiile copiilor nu vor fi dublate. „Nu ne permitem”

Să nu fiu înțeles greșit. Nu e vorba de a aștepta de la ierarhi să iasă și să troznească cu cârja pe Arafat, Orban, pe primar sau pe prefect. Ci de a avea o ierarhie care să înțeleagă că Biserica poate și trebuie să funcționeze și fără alianța cu Cezarul.

Să aibă acest „plan B”, care nu constă atât într-o luptă în comunicate, ci în acțiune eficientă. Pe de o parte, într-o acțiune de apărare a credincioșilor inclusiv prin mijloace legale. Ordinele și deciziile nedrepte și ilegale trebuie contestate și ca principiu, pentru că ele dăunează nu doar credincioșilor, ci societății ca întreg. Azi au fost ortodocșii, mâine vor fi penticostalii, poimâine va fi toată lumea. Dacă decizia publică încape pe mâna unor sociopați, iar acestora li se dă mână liberă, eventual cu flori, mulțumiri și gânduri bune, atunci firește că abuzul nu va fi limitat. Oamenii vor suferi, și nu va fi nimeni care să-i apere. Pe de altă parte, o acțiune eficientă e necesară „pe teren”, în parohii, în mănăstiri. O lucrare de trezire și de conștientizare, de formare a unor rețele de supraviețuire inclusiv la nivel ecleziastic.

Sursa: ortodoxinfo.ro

Tags

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close